Oct 10


*Warning* Post atipic!


Am incercat sa rup tacerea asezata pe blog cu post despre dragul meu Paul Hunter. Din pacate, nici sa ma dau peste cap n-as putea scrie mai sincer decat am facut-o tot aici, pe blog, acum trei ani, asa ca ma autoplagiez cu nerusinare. Vedeti ca asta e o postare deprimanta. Fugiti cat mai puteti.



"Intotdeauna m-am bucurat ca fratii mei nu sunt criminali in serie.Cine stie ce fel de Jack Spintecatorita as fi fost acum. Insa cum fratii mei sunt oameni de bine care se uita la tot felul de sporturi, m-am facut si eu prietena cu Eurosportul. Motivele noastre insa, trebuie sa recunosc, au fost intotdeauna foarte diferite. Ei se uita, ca sa-l parafrazez pe fratele meu cel mai mare si cel mai amator de sporturi si sportulete, "pentru informatie". Si-mi pare rau ca nu pot reproduce si zambetul malefic pe care-l afiseaza de fiecare data cand isi declara acest crez.

Sunt sigura ca va amintiti de promo-urile la stiri care, pe fondul sonor al Cuceririi Paradisului sau pe Carmina Burana, prezentau cat se poate de siropos imagini cu razboaie, atacuri teroriste , concerte si goluri. Viata, ziceau ei, este un spectacol.La fel e si sportul. Si cum eu una nu am fost patinatoare decat intr-o viata anterioara , iau parte la acest spectacol doar prin altii.Alegandu-mi sportivi preferati, capat dreptul de a sari in sus si de a tipa de necaz.De a deveni sincer implicata.Chiar daca, dupa cum mai imi zice mama cand dau apa la soareci din cauza vreunui nene din astia, "ei nu-mi dau nimic".

Alegerile mele nu sunt obiective. Pentru ca eu, asa jurnalista wannabe cum sunt, sunt orice dar nu obiectiva. Fana lui Plushenko am devenit in '98, cand eu eram in a IV-a si el avea 15 ani, eu habar n-aveam ca axelul e mai important ca lutzul iar el cadea intr-o veselie. Fana lui Sven Hannawald m-am facut pentru ca mi se parea ca are un chip angelic(da, asta-i cuvantul) si pentru ca pe atunci eram in perioada in care credeam ca Germania e cea mai tare tara din lume. Intr-o zi chiar am fost foarte mandra sa adaug pe foarte generoasa-mi lista de sportivi favoriti pe un jokey francez. Pentru ca era din aceeasi tara ca Gwendal Peizerat si pentru ca-l chema Philippe, ca pe Candeloro. A durat vreo jumatate de ora.
Snookerul insa mi se parea o chestie mult prea ciudata ca sa-mi pot alege vreun favorit. Mi se parea un sport plictisitor, practicat de niste domni britanici la fel de plictisitori, care n-aveau alta treaba pe lume decat sa bage niste bile in niste gauri. Nu intelegeam cum o asemenea disciplina ar putea trezi pasiuni, provoca bucurii si frange inimi.Un fel de matematica transferata in grila Eurosport.



Intr-o zi insa, in vacanta de primavara din clasa a IX-a, totul avea sa se schimbe. Om fara viata si fara blog cum eram la acea data, imi petreceam binecuvantatele zile de vacantai frecand telecomanda.La numarul 6, Eurosportul imi prezenta,spre marea-mi dezamagire, snooker.Insa degetul dornic de a trece la Cartoon Network s-a oprit.La masa era un jucator atat de...altfel.Tanar, proaspat si frumos, parea din cu totul si cu totul alt peisaj.Socul mi-a fost repede inlocuit de compasiune.Bietul baiat, jucator de snooker si-a gasit sa se faca, sa stearga pe jos cu el domnii cei seriosi si cu buna seama atat de daruiti pentru un asemenea sport. Intr-adevar, chinuindu-ma sa descifrez grafica, am observat ca un oarecare Paul Hunter conducea nestingherit. Asa ca am plecat.

Cateva zile mai tarziu, in aceeasi vacanta, pe acelasi numar 6, l-am revazut pe blondut.Si privind cu bagare de seama grafica, mi-am dat seama ca era unul si acelasi cu Paul Hunter.Restul e istorie.


Marius Ancuta, unul dintre comentatorii Eurosport (si fan declarat Hunter), povestea despre el cam din jumatate in jumatate de ora.Pustiul din Leeds, playboy-ul snookerului mondial, cel care a adus un nou val de fani acestui sport...Dublu(la acel moment) campion la Masters si omul care avea mereu la indemana "planul B".
Si asa incet-incet mi-am dat seama ca snookerul nu e,cum imi zicea mie sarcasticcineva, un fel de Piticot.Am inteles ce-i cu bilele rosii, ca neagra are 7 puncte, ce inseamna foul and miss si touching ball.Si ca jucatorii nu sunt catusi de putin anosti. .Snookerul e si el un spectacol.Unul la care nu spargi seminte si nu dai vina pe arbitrii.

Acum un an si ceva nu eram Whatever. Nu eram nici tipa care subtitra anime. Nici studenta cu mutra de tocilara.Eram tipa raraita, care avea a bad hair life, careia ii placea ,mai putin truly si deeply, dar cu siguranta madly de un tip din a 11a, ratata la matematica si olimpica(ca sa nu mai zic de tocilara din nou) la romana.Si da,da...fana Paul Hunter.Devenise definotoriu. O prietena draga mi-a facut odata cadou un desen(acum lipit de usa camerei mele^^) cu Paul, facut de-un coleg de-ai ei de clasa pe care l-a terorizat indelung in acest scop. Cand si-a luat TV Tuner,Hero mi-a facut un CD cu multe poze cu el, dintre care unele au fost strecurate in atestatul meu la engleza de sfarsit de a 12-a intitulat, strategic, Sports in Great Britain. Unul dintre motivele pentru care am bocit dupa furatul meu telefon a fost gandul ca splendidul meu wallpaper cu Paul ar putea fi inlocuit cu Nicoleta Luciu .

Paul Hunter a fost pentru mine o perioada. O perioada care pare acum atat de indepartata, care are gust de inghetata Malaga si de Parcul Eroilor, pe unde pierdeam eu vremea in liceu.
Imi vine in minte finala de la Players din 2004 jucata de Paul in compania lui Jimmy White, legenda vie a snookerului si idolul lui din copilarie. A pierdut, iar eu, ca un om care-si stie bine treaba, am plans de necaz. Era datoria mea de fan, nu? Paul insa nu si-a jucat bine rolul. N-a dat vina pe ghinion, pe tac, pe arbitru, pe oboseala. El a zambit.Asa facea intotdeauna.Asa o sa mi-l amintesc mereu.
Paul a murit acum un an, pe 9 octombrie 2006, la 27 de ani, dupa 18 luni in care eu am fost sigura ca va fi bine.Dar, cum zicea cineva, there is no plan B for cancer.
Octombriele trecut a fost luna pe care am asteptat-o cel mai mult.Luna care urma sa-mi schimbe viata.Urma sa incep Facultatea.Da, cu f mare.Din pacate insa, prima luna de facultate numai vesela n-am fost."
***
"He was a tiger on the snooker table, but off the table you couldn't have met a nicer fellow. As soon as he got beaten, or he won, he was back to Paul Hunterand that's a very hard quality to have. I can't tell you how special he was. He was a credit to life." Jimmy White



     media: 5.00 din 1 vot

Mai vrei? Mai am...

Beautiful singles in your area. Meet them now!