Oct 28
*Postul de fata reprezinta tema mea la Jurnalism Politic si s-a vrut editorial. A iesit altceva, iar eu m-am ales cu porecla de Petre Ispirescu. The paaaaain!*

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, a fost odată undeva în spaţiul carpato-danubiano-pontic, o fată frumoasă, cuminte şi săracă cu numele de România. Şi uite că venise vremea ca România nostră să-şi caute soţ, un flăcău cumsecade şi de ispravă care s-o scoată din nevoile şi suferinţele ei.

Primul care a venit să-i ceară mâna a fost Traian. Băiat nu prea chipeş, dar vesel şi petrecăreţ. Le mergea tuturor la inimă, că ştia să se-nchine frumos la biserică, dar şi să-nchine câte un păhărel la birt. Nu prea-i plăcuse lui cartea, dar era băiat descurcăreţ şi ştia cum merg socotelile în sat. Vecinii îl iubeau, pentru că îi făcea mereu să râdă cu snoavele lui. Ce-i drept e drept, era foarte aprig la mânie şi se lua mai mereu la bătaie cu tinerii din sat, fără să caute la sfânta dreptate. În plus, se spunea pe la colţuri că e mână de fier şi că, de-ar fi să se mărite cu el, România n-ar putea nici să deschidă gura-n faţa lui.

Al doilea peţitor a fost Mircea, băiatul cel sfielnic al învăţătorului din sat. Încă din pruncie, copiii mai mari îl batjocoreau şi-l numeau tocilar şi prostănac, şi nici după ce-a crescut sătenii nu-l vedeau cu ochi mai buni. Îi plăcuse să înveţe şi părea mai dornic să citeasă foiletoane franţuzeşi decât să joace cu vreo fată. România ştia că Mircea avea prieteni la oraş şi spera într-o viaţă mai bună, dar se temea nespus de el din cauza priteşugului lui cu balaurul Ion, care le bântuise îndelung satul.

Apoi a venit Crin, cel mai făt-frumos dintre flăcăii din sat, după care suspinau la horă toate copilandrele. Şi lui îi plăcuse cartea, dar părea mai viu şi mai simpatic decât Mircea. Deşi nu ştia prea multe despre el, România l-ar fi luat de bărbat fără să stea pe gânduri, fermecată de ochii lui albaştri, dar şi de el îi era teamă, pentru că se vorbea prin sat că ar fi mână-n mână cu maleficul vrăjitor Dinu.

Al patrulea fecior care tânjea după dragostea României era rebelul Sorin, o rudă îndepărtată de-ale lui Mircea. Familia îl repudiase şi sătenii îl lăudau pentru că îşi luase viaţa în propriile mîini şi era, care va să zică, independent. Era mai hâd la chip decât Traian, dar România îl plăcuse pe vremea când el muncea la punctul sanitar din sat şi părea neîntrecut de vrednic şi de priceput. Acum însă i se părea că se trândăvise şi că devenise cam grosolan. În plus, se temea că fără sprijinul unei familii n-o s-o poată scoate din sărăcie.

România nu ştia pe care să-l aleagă şi plângea de sărea cămaşa de pe ea. Se temea că vorbele dulci şi promisiunile flăcăilor erau doar vorbe-n vânt şi că va rămâne săracă şi deznădăjduită. Despre toţi patru umbla vorba-n sat că le cam place minciuna şi biata copilă ar fi preferat bucuroasă să rămână fată bătrână.

Iubite cetitorule, dacă vrei ca această poveste să se termine bine şi România să trăiască fericită până la adânci bătrâneţi, sau măcar pentru cinci ani, cugetă cu luare aminte şi alege-l tu pe flăcăul cel mai potrivit.
     media: 5.00 din 6 voturi
Apr 7



Spatiul nostru public se contureaza dupa chipul si asemanarea noastra: spectaculos, tragicomic, dar niciodata plictisitor, devenind gazda a bucuriilor sau nemultumirilor concrete si a discutiilor abstracte. Sarbatorim golurile lui Mutu, protestam, mâncam mici de la primari, dezbatem ca Moromete toate problemele arzatoare la ordinea zilei, de la operatia presedintelui la alegerea noului patriarh si de la crimele senzationale la nuntile manelistilor. Doar de arta nu prea este loc.

Tocmai pentru a umple acest gol, Goethe-Institut Bukarest, Institutul Cultural Roman si Allianz Kulturstiftung organizeaza, în perioada 15 septembrie-15 octombrie, în Capitala, proiectului pilot Spatiul Public Bucuresti (Public Art Bucharest) 2007, curatoriat de artistul plastic Marius Babias si de directoarea Goethe-Institut, Sabine Hentzsch. Proiectul isi propune, pe termen lung, realizarea sustinuta si continua a proiectelor artistice în spatiul public.

Ora 10: Golani si mineri, varianta 2007

Foarte potrivit pentru cei care folosesc cu atâta usurinta cuvântul "democratie", evenimentul a fost deschis în Piata Universitatii de proiectul lui Dan Perjovschi, Monument (Istorie/Isterie 2), care a reamintit, sub forma unei "sculpturi vii", unul din "miturile fondatoare ale României", cum numea artistul mineriada din iunie 1990. Acompaniati de giumbuslucurile unor copii ai strazii si de latraturile unui câine, Perjovschi si actorii sai au pozat în mineri si "golani" si au rememorat, fara patetism si încrâncenare, evenimentele care au cufundat spatiul public românesc în absurd. Trecatorii au privit mai degraba curiosi ("Ce fac, frate, astia aici?"), mai putin interesati de bâtele "minerilor" care ii loveau, de aceasta data doar simbolic, pe "golanii" îngenunchiati. Acum 17 ani, unii dintre martorii atrocitatilor aplaudau lectia pe care o primeau "golanii". Într-adevar, asa cum spunea Dan Perjovschi, "Istoria e ceva relativ"...





O altfel de istorie, nu mai putin relativa, ne-a propus Lia Perjovschi în cadrul atelierului CAA (Contemporary Art Archive/Center for Art Analysis), situat în incinta aproape ruinata a Universitatii de Arte de pe Strada General Berthelot. Arhiva (desi, spunea cândva artista, "asociam arhiva cu praf, cu dosare invechite, neactivate, nemanipulate de nimeni, si de asta retinerea mea in ce priveste cuvantul") este creata sub principiul "Artistul sa fie liber!" si îi invita pe cei care-i trec pragul sa-i descopere misterele într-o joaca de-a detectivii. O istorie a artei nepovestita în carti, punctata de inovatiile unor artisti ca Malevich, Rauschenberg, Fontana sau Nauman. O istorie care se îmbina cu viata, care cuprinde de la dosare, carti si CD-uri pâna la patente, creioane, carioci si cutii de chibrituri.

Ora 14: Cu tramvaiul prin Bucuresti

Actiunea s-a mutat apoi pe refugiul pietonal de la Gara de Nord, în asteptarea tramvaielor din proiectul Tramvaie si institutii al lui Daniel Knorr: banalele mijloace de transport, vopsite in verde, rosu sau alb, poarta insemnele Bisericii Ortodoxe Romane, Armatei, Politiei si Crucii Rosii si sunt folosite de artist ca reprezentari materiale ale celor mai apreciate patru institutii de stat din România.

Sosirea "Bisericii" si "Armatei" a întrerupt patimasa încercare a unei tanti stirbe de a-i convinge pe distinsii germani prezenti la eveniment sa-i acorde un mic ajutor pentru copilul nou-nascut "de la Polizu", iar calatorii "Politiei", contrariati de prezenta jurnalistilor ("De ce nu plecam? Filmeaza asta..."), au facut legatura cu concertul trupei americane Black Eyed Peas, care urma sa aiba loc în aceeasi seara. Nu înainte de a crea scenarii în legatura cu semnificatia scrierii numelui Politiei pe un tramvai ("Adica de acum putem sta linistiti, nimeni n-o sa mai fure de la noi!") si de a-si face griji cu privire la traseu ("Dar ala cu Salvarea pe unde a luat-o?"). Atât "Crucea Rosie", cât si celelalte trei tramvaie vor circula pe traseele obisnuite si vor putea fi vazute timp de o luna.

Ora 16: "Tara mea e cea mai frumoasa tara din lume!"

"Cautatorii" de fier vechi au devenit parte integranta a vietii cotidiene românesti, personaje negativ-pitoresti despre ispravile carora în materie de furat capace de canal si sine de cale ferata buletinele de stiri ne relateaza cu generozitate. Dincolo de asta, existenta noastra se desfasoara în decorul sonor al deja arhicunoscutului "Fiaaaaaaaare veeeeeeeechi!". Ce ar fi însa daca aceleasi voci ar striga "tara mea e cea mai frumoasa tara din lume!?" Asta face personajul Nicoletei Esinencu din originala piesa de teatru A(II)Rh+, care reface pe strazile bucurestene drumul parcurs de romi în cautarea de fier vechi. Itinerarul începe, parca ironic, de la statia RATB Reînvierea, unde un panou galben anunta "Punct de colectare. Fier vechi. Tabla. Hârtie". Putin mai jos, pe acelasi fond galben, dar cu litere negre, este firma unui centru de servicii funerare. Non- stop, sau mai bine zis "aproape" non-stop, pentru ca pe geamul casei este un biletel prin care nefericitii interesati sunt informati ca "Revin în 15 minute. Pentru urgente sunati la...".

În ziua premierei, în fata gardului înalt al centrului de colectare erau adunati o multime de copii, majoritatea desculti, dar încântati de atentia primita din partea jurnalistilor. Entuziasmul lor a fost împartasit si de adultii care li s-au alaturat (nu fara riscuri: la un moment dat, o tipa a iesit sa-si atentioneze o ruda, cu un limbaj de nereprodus, ca a lasat usa casei deschisa). Femei foarte tinere însarcinate, copii mici care tin în brate copii si mai mici, nume cu sonoritati ciudate sunt realitati ale multor cartiere bucurestene. Piesa Nicoletei Esinencu este despre discriminare. Iar decorul si "figurantii", ideali de altfel, nu au fost (din pacate) rodul geniului unui regizor.

România ramâne, dupa cum remarca unul dintre organizatorii germani ai seriei de evenimente, o tara a extremelor. Iar pe scena ei generoasa este loc pentru toata lumea. Ieri, în autobuz, dupa momente de cumpana în care a privit insistent figura brunetului zâmbitor de pe prima pagina a ziarului pe care-l tineam în mâna, omul de lânga mine m-a întrebat timid: "Nu va suparati, domnisoara, e Mircea Radu?". Era Cristian Mungiu . Dar interesul domnului scazuse.




Sursa: http://www.revista22.ro/in-cautarea-spatiului-public-4047.html
Fotografiile au fost realizate de Daria Ghiu.
     media: 0.00 din 0 voturi
Mar 18
In luna septembrie, Galeria Atelier 35 din Bucuresti a gazduit expozitia Euromaniac a tanarului artist timisorean de origine maghiara Benedek Levente. Expozitia a cuprins si o lucrare in care harta Romaniei era infatisata sub forma unui organ genital feminin. Artistul a fost acuzat de batjocorirea imaginii tarii, iar Victor Roncea, presedintele asociatiei Civic Media, i-a intentat lui proces penal.





"Nationalismul paranoic nu urmeaza nicio logica"

Care a fost mesajul pe care ati vrut sa-l transmiteti prin expozitia Euromaniac?
Cred ca mesajul a fost foarte clar. Un sir de imagini (conceput sistematic, dar lipsit de o "intelectualizare conceptualista") care reflecta prin mijloace traditionale o fata a realitatii romanesti, avand scopul de a ridica intrebari. Intrebari actuale care vizeaza confuzia majora intre imaginea tarii si valoarea ei, clisee si identitati false, prostitutia (in sensul ei cel mai larg) in mass-media si in clasa politica . Am incercat sa caut un fel de punct de intersectie intre o "realitate vizibila prin prisma mass-media" si un demers artistic ironic si subiectiv. Dupa parerea mea, obscenitatea, grotescul si mizeria zilnica la toate nivelurile vietii, transpusa intr-un spatiu cultural, revitalizeaza mereu conceptia noastra privind rolurile si raportul arta-societate.

Cum comentati reactia pe care a starnit-o expozitia?
Nu m-am asteptat la o asemenea reactie agresiva, absurda si totodata comica. La primul raspuns "vandal", la Galeria 35, problema era pusa gresit, in sensul in care eu nu ma identific cu harta Ungariei, dar se pare ca nationalismul paranoic nu urmeaza nicio logica. Sunt sigur ca, daca publicul larg (care nu este interesat de arta contemporana ) nu ar fi aflat de aceasta expozitie din presa, nu ar fi fost nicio reactie agresiva si xenofoba.




Piesa in cruciada anti-ICR

Care credeti ca au fost factorii care au determinat un asemenea scandal mediatic ?
In Romania mass-media au o viziune diferita (poate realist-socialista) sau, mai bine zis, nu au nicio viziune despre arta contemporana. Vorbesc despre ideea reprezentativitatii si despre cat de romaneasca si nationala trebuie sa fie arta. Scandalul mediatic este datorat unor simple coincidente: "cruciada anti-ICR" a crezut ca expozitia mea are vreo legatura cu ICR sau ca a fost realizata pe bani publici.


Cum credeti ca ar fi fost privita expozitia daca dumneavoastra nu ati fi fost de etnie maghiara?
Intrebarea este retorica. Din moment ce sunt contribuabil si cetatean al Romaniei, nu este relevanta aceasta diferentiere etnica,insa, dupa logica unor oameni, nu poti sa critici tara unde traiesti daca esti in postura de minoritar. E clar ca, daca lucrarile ar fi fost facute de un artist roman cunoscut, linsajul mediatic ar fi fost mult mai mic si scandalul nu ar fi avut si o latura xenofoba.


Ati devenit celebru datorita acestei expozitii?
Da, am devenit celebru intr-o presa unde majoritatea cititorilor nu sunt consumatori de arta contemporana, ci sunt consumatori de imagini. Aceasta "faima" nu inseamna nimic, mai mult am devenit persona non grata.


Sursa: http://revista22.ro/nationalismul-paranoic-nu-urmeaza-nicio-logica-5300.html
     media: 0.00 din 0 voturi
Mar 18

Salvati Bucurestiul este o organizatie nonguvernamentala care are ca scop implicarea "in problemele dezvoltarii urbanistice a Bucurestiului si a localitatilor din Romania, urmarind, in special, pastrarea patrimoniului arhitectural-urbanistic si istoric si protectia parcurilor si a mediului inconjurator". In aprilie au intocmit asa-numitul Pact pentru Bucuresti, semnat si asumat de catre actualul primar general . La sfarsitul lunii octombrie, Pactul a primit forma unui proiect de lege propus conducerilor partidelor politice. Presedintele asociatiei Salvati Bucurestiul, Nicusor Dan, ne-a raspuns la cateva intrebari.

NICUSOR DAN

"Monumentele istorice, la mana functionarilor"

De ce era nevoie de un asemenea proiect de lege pentru Bucuresti?
El era deja prevazut in Pactul pentru Bucuresti. Acesta se adresa reprezentantilor partidelor la nivel local, de aceea chestiunile juridice nu au fost luate foarte serios in discutie in momentul alegerilor locale. Dar, ca sa raspund clar la intrebare, sunt legi care permit mari abuzuri. Si trebuie ca ele sa fie corectate. De exemplu, Romania are o scapare legislativa, in toate tarile europene civilizate exista notiunea de imobil cu valoare arhitecturala nedemolabil. In Romania exista doar imobile ordinare si monumente istorice, care sunt foarte putine.


Si doar monumentele istorice sunt protejate.
Da, da, da. Iar celelalte sunt practic neprotejate, adica sunt la mana unui functionar al Ministerului Culturii.



"Problemele de urbanism nu primesc atentia cuvenita"


Care credeti ca va fi raspunsul partidelor politice?
Parerea mea este ca in aceste trei segmente, urbanism, spatii verzi si patrimoniu, problemele sunt reale, societatea le constientizeaza de o buna bucata de vreme si cred ca partidele nu au cum sa ignore aceste semnale.


Dar nu va temeti ca politicienii se vor declara in favoarea tuturor acestor propuneri doar pentru a castiga capital electoral?
Ce s-a intamplat la Bucuresti, in mai? Consilierii au semnat nominal acest Pact pentru Bucuresti, in care se angajau ca lucrurile care sunt de competenta juridica a Consiliului General sa devina hotararea Consiliului General pana la 1 octombrie, lucru care nu s-a intamplat. In aceste conditii, noi acum redactam aceste hotarari de Consiliu General si am amenintat Consiliul General ca, daca hotararile nu trec pana la sfarsitul anului 2008, vom actiona nominal in instanta pe acei consilieri care au semnat Pactul si care fie au votat impotriva, fie s-au impotrivit acestui proiect de hotarare. Si cu partidele politice vom face la fel. Daca un partid isi asuma acest angajament legislativ si prin votul din parlament sau prin ministrii de resort nu vor sa-l puna in aplicare, vom face acelasi lucru.


"Oamenii nu mai au incredere ca ei pot schimba sistemul"


Dar care este pozitia bucuresteanului de rand in fata problemelor cu care se confrunta orasul?
Sunt mai multe niveluri. In primul rand, ar fi fost de asteptat ca mai multe grupuri de vecini agresati sa actioneze. Sunt oameni carora li se ia soarele si lumina pentru tot restul vietii. La ei in casa. Sunt doar doua sau trei cazuri in care ei au actionat in instanta, din probabil o suta de cazuri. Deci e mult prea putin. Au fost mai multe mitinguri, marsuri, in care mai multe asociatii protestau impotriva modului in care este tratat patrimoniul orasului si mi s-a parut ca participarea oamenilor a fost mult prea redusa fata de gravitatea problemelor.


Si cum va explicati?
Prima intrebare pe care ti-o pui cand actionezi in societatea civila e: ce-am face daca am fi de 10 ori mai multi? Ce bine ar fi daca am fi de 10 ori mai multi! In sensul ca fiecare dintre noi ar munci de 10 ori mai putin si ar avea timp de viata lui privata. Raspunsul e: oamenii nu mai au incredere ca ei pot sa schimbe sistemul. Ei nu mai au incredere nici macar ca votul lor poate sa schimbe sistemul. E un proces de lunga durata, o sa vedeti ca daca va uitati atent la asociatiile care sunt active o sa gasiti multi tineri care au studiat in Occident, deci este o chestiune de mentalitate care la un moment dat o sa se schimbe, dar, dupa parerea mea, in destul de mult timp.






Sursa: http://revista22.ro/salvati-bucurestiul-lupta-pentru-capitala-5362.html
     media: 0.00 din 0 voturi

Beautiful singles in your area. Meet them now!