Oct 10


*Warning* Post atipic!


Am incercat sa rup tacerea asezata pe blog cu post despre dragul meu Paul Hunter. Din pacate, nici sa ma dau peste cap n-as putea scrie mai sincer decat am facut-o tot aici, pe blog, acum trei ani, asa ca ma autoplagiez cu nerusinare. Vedeti ca asta e o postare deprimanta. Fugiti cat mai puteti.



"Intotdeauna m-am bucurat ca fratii mei nu sunt criminali in serie.Cine stie ce fel de Jack Spintecatorita as fi fost acum. Insa cum fratii mei sunt oameni de bine care se uita la tot felul de sporturi, m-am facut si eu prietena cu Eurosportul. Motivele noastre insa, trebuie sa recunosc, au fost intotdeauna foarte diferite. Ei se uita, ca sa-l parafrazez pe fratele meu cel mai mare si cel mai amator de sporturi si sportulete, "pentru informatie". Si-mi pare rau ca nu pot reproduce si zambetul malefic pe care-l afiseaza de fiecare data cand isi declara acest crez.

Sunt sigura ca va amintiti de promo-urile la stiri care, pe fondul sonor al Cuceririi Paradisului sau pe Carmina Burana, prezentau cat se poate de siropos imagini cu razboaie, atacuri teroriste , concerte si goluri. Viata, ziceau ei, este un spectacol.La fel e si sportul. Si cum eu una nu am fost patinatoare decat intr-o viata anterioara , iau parte la acest spectacol doar prin altii.Alegandu-mi sportivi preferati, capat dreptul de a sari in sus si de a tipa de necaz.De a deveni sincer implicata.Chiar daca, dupa cum mai imi zice mama cand dau apa la soareci din cauza vreunui nene din astia, "ei nu-mi dau nimic".

Alegerile mele nu sunt obiective. Pentru ca eu, asa jurnalista wannabe cum sunt, sunt orice dar nu obiectiva. Fana lui Plushenko am devenit in '98, cand eu eram in a IV-a si el avea 15 ani, eu habar n-aveam ca axelul e mai important ca lutzul iar el cadea intr-o veselie. Fana lui Sven Hannawald m-am facut pentru ca mi se parea ca are un chip angelic(da, asta-i cuvantul) si pentru ca pe atunci eram in perioada in care credeam ca Germania e cea mai tare tara din lume. Intr-o zi chiar am fost foarte mandra sa adaug pe foarte generoasa-mi lista de sportivi favoriti pe un jokey francez. Pentru ca era din aceeasi tara ca Gwendal Peizerat si pentru ca-l chema Philippe, ca pe Candeloro. A durat vreo jumatate de ora.
Snookerul insa mi se parea o chestie mult prea ciudata ca sa-mi pot alege vreun favorit. Mi se parea un sport plictisitor, practicat de niste domni britanici la fel de plictisitori, care n-aveau alta treaba pe lume decat sa bage niste bile in niste gauri. Nu intelegeam cum o asemenea disciplina ar putea trezi pasiuni, provoca bucurii si frange inimi.Un fel de matematica transferata in grila Eurosport.



Intr-o zi insa, in vacanta de primavara din clasa a IX-a, totul avea sa se schimbe. Om fara viata si fara blog cum eram la acea data, imi petreceam binecuvantatele zile de vacantai frecand telecomanda.La numarul 6, Eurosportul imi prezenta,spre marea-mi dezamagire, snooker.Insa degetul dornic de a trece la Cartoon Network s-a oprit.La masa era un jucator atat de...altfel.Tanar, proaspat si frumos, parea din cu totul si cu totul alt peisaj.Socul mi-a fost repede inlocuit de compasiune.Bietul baiat, jucator de snooker si-a gasit sa se faca, sa stearga pe jos cu el domnii cei seriosi si cu buna seama atat de daruiti pentru un asemenea sport. Intr-adevar, chinuindu-ma sa descifrez grafica, am observat ca un oarecare Paul Hunter conducea nestingherit. Asa ca am plecat.

Cateva zile mai tarziu, in aceeasi vacanta, pe acelasi numar 6, l-am revazut pe blondut.Si privind cu bagare de seama grafica, mi-am dat seama ca era unul si acelasi cu Paul Hunter.Restul e istorie.


Marius Ancuta, unul dintre comentatorii Eurosport (si fan declarat Hunter), povestea despre el cam din jumatate in jumatate de ora.Pustiul din Leeds, playboy-ul snookerului mondial, cel care a adus un nou val de fani acestui sport...Dublu(la acel moment) campion la Masters si omul care avea mereu la indemana "planul B".
Si asa incet-incet mi-am dat seama ca snookerul nu e,cum imi zicea mie sarcasticcineva, un fel de Piticot.Am inteles ce-i cu bilele rosii, ca neagra are 7 puncte, ce inseamna foul and miss si touching ball.Si ca jucatorii nu sunt catusi de putin anosti. .Snookerul e si el un spectacol.Unul la care nu spargi seminte si nu dai vina pe arbitrii.

Acum un an si ceva nu eram Whatever. Nu eram nici tipa care subtitra anime. Nici studenta cu mutra de tocilara.Eram tipa raraita, care avea a bad hair life, careia ii placea ,mai putin truly si deeply, dar cu siguranta madly de un tip din a 11a, ratata la matematica si olimpica(ca sa nu mai zic de tocilara din nou) la romana.Si da,da...fana Paul Hunter.Devenise definotoriu. O prietena draga mi-a facut odata cadou un desen(acum lipit de usa camerei mele^^) cu Paul, facut de-un coleg de-ai ei de clasa pe care l-a terorizat indelung in acest scop. Cand si-a luat TV Tuner,Hero mi-a facut un CD cu multe poze cu el, dintre care unele au fost strecurate in atestatul meu la engleza de sfarsit de a 12-a intitulat, strategic, Sports in Great Britain. Unul dintre motivele pentru care am bocit dupa furatul meu telefon a fost gandul ca splendidul meu wallpaper cu Paul ar putea fi inlocuit cu Nicoleta Luciu .

Paul Hunter a fost pentru mine o perioada. O perioada care pare acum atat de indepartata, care are gust de inghetata Malaga si de Parcul Eroilor, pe unde pierdeam eu vremea in liceu.
Imi vine in minte finala de la Players din 2004 jucata de Paul in compania lui Jimmy White, legenda vie a snookerului si idolul lui din copilarie. A pierdut, iar eu, ca un om care-si stie bine treaba, am plans de necaz. Era datoria mea de fan, nu? Paul insa nu si-a jucat bine rolul. N-a dat vina pe ghinion, pe tac, pe arbitru, pe oboseala. El a zambit.Asa facea intotdeauna.Asa o sa mi-l amintesc mereu.
Paul a murit acum un an, pe 9 octombrie 2006, la 27 de ani, dupa 18 luni in care eu am fost sigura ca va fi bine.Dar, cum zicea cineva, there is no plan B for cancer.
Octombriele trecut a fost luna pe care am asteptat-o cel mai mult.Luna care urma sa-mi schimbe viata.Urma sa incep Facultatea.Da, cu f mare.Din pacate insa, prima luna de facultate numai vesela n-am fost."
***
"He was a tiger on the snooker table, but off the table you couldn't have met a nicer fellow. As soon as he got beaten, or he won, he was back to Paul Hunterand that's a very hard quality to have. I can't tell you how special he was. He was a credit to life." Jimmy White



     media: 5.00 din 1 vot
Apr 12
Domnului Stephane Lambiel
Dublu Campion Mondial
Buburuz
Ne-om


Stimate domn dublu campion mondial,

Daca pana ieri mai aveam ceva indoieli, acum m-am convins. Nu sunteti om.

Nu pot sa cred ca nedemnii mei ochi au vazut bijuteria de Ne me quitte pas. Si secventa aia geniala de pasi de pe Traviata. Si piruetele alea care "defy belief", cum spunea odata un comenatator de la British Eurosport. Si zambetul ala larg si inocent care ar emotiona si o piatra. Vorba Nadiei, n-ati fi in stare sa faceti rau nici unei bacterii.
Am strigat din toti rarunchii, v-am aplaudat pana mi-au amortit mainile. Nu-mi venea sa cred ca sunteti acolo, pe umilul nostru petec de gheata fara mantinela. Va multumesc, va multumesc.




Una dintre marile dorinte ale mele era sa va ascult pe viu glasuind in a dumneavoastra smexy french. Am trait-o si pe asta! Coplesit de ropotele de aplauze, de strigatele, florile si papitoaiele cu care va asaltam, ati apucat primul microfon si, vadit emotionat, v-ati inghitit engleza si ne-ati multumit cum nu se poate mai frumos: "Vous etes INCROYABLES!" Pas de tout, buburuzule, tu ai fost incroyable si pe cuvant ca m-as angaja si m-as face o harnica furnica numai ca sa pot veni sa te vad patinand in toata lumea.



Ma simt vinovata ca parca nici nu m-am bucurat atat de mult de restul galei, eu eram acolo pentru dumneavoastra. Sigur, Plushenko ramane The Plushenko si intalnirea cu el de acum doi ani ramane una dintre cele mai mari realizari ale mele de pana acum. Mi-a placut mult programul lui de aseara pe Je suis malade si, orice ar spune carcotasii, nasosul asta e doldora de talent.

Ca in basme, a treia oara iese magie. Primele doua Kings on ice au fost bune si m-au facut sa topai in draci, dar parca nici nu se compara cu ce a fost ieri. Pai sa vina la noi semi-gemanii multi medaliati si ultra talentati Savchenko si Szolchowi? Sa vina frumosii Nathalie Pechalat si Fabian Bourzat sa patineze pe George of the jungle? Sa vina Denis Ten imbracat jn balerina? Sa avem moonwalk pe gheata marca Amadio? Sa vedem acrobatii care-ti fac parul maciuca?
M-am bucurat ca Marton nu s-a mai bagat atat in seama si m-a distrat Marius Negrea cu perlele lui ("Julia Sebestyen e de aici, de peste garla").



Azi-noapte abia am adormit. Ma dureau mainile de la cat am aplaudat si in urechi imi suna fara incetare Traviata.
Ma bucur mult ca am revazut-o pe Florentina, ca am intalnit-o in sfarsit pe Iulya, veritabilul meu alter-ego, ca i-am cunoscut pe Viorica, Andi si pe forumistii de pe onlinesport. Si ca am schimbat impresii, din pacate doar semeseistice, cu Alexandra. Si ca am topait in voie, luata de val si dusa cu pluta, cu Adriana si Nadia. Si toate astea datorita tie, Steph, lui Plush si celorlalti patinatori care mi-au daruit ieri o seara asa frumoasa. Multumesc!

Cu mult drag,
Mama Fangirlelor

     media: 5.00 din 4 voturi
Feb 28
In cazul in care peste 2000 de ani blogul meu va fi singurul izvor scris care le va putea arata urmasilor cum stateau treburile in zorii mileniului 3, e o datorie sfanta sa raportez tot ce pot despre cum au purces lucrurile la Olimpiada de la Vancouver. Urmeaza asadar un post apoteotic despre patinaj artistic , you've been warned.

***
Pentru mine olimpiada asta a fost o mare dezamagire. Am facut nopti albe timp de doua saptamani ca sa vad triumfand un prajinel expresiv ca o usa.

Mai pe romaneste, la proba masculina ne-am pricopsit cu cel mai incolor, inodor si insipid campion olimpic the world has ever seen, Evan Lysacek, un american care mi-a spurcat ochii cu costumul de la programul scurt cand a venit impopotonat cu niste hidoase pene. Absolut oribil. Lysacek asta sare mult, curat si elegant, dar e depasit de cvadruple, sarituri serioase pe care insa in Europa le fac pana si patinatorii de mana a doua. Asta ma face sa cred ca as avea mari sanse la un titlu daca invat sa fac pasul strengarului curat si elegant. Unde mai pui ca prajinelul e expresiv ca o borna kilometrica si nu cred ca m-as duce sa-l vad patinand nici daca ar face-o la mine in sufragerie.

Lysacek l-a invins The Plushenko, ceea ce a creat un adevarat scandal. Rusul s-a urcat pe prima treapta a podiumului la festivitatea de premiere si a declarat in stanga si-n dreapta ca medalia lui argintie e de fapt de platina. Vladimir Putin insusi a intrat pe fir si l-a felicitat pe The Plush, spunandu-i ca argintul lui "is worth gold".
Poate ca Plushenko nu e un artist ca Lambiel (see below), dar decat Prajinel, fie-mi cu iertare, si Cosmin Prelipceanu e mai expresiv. Plus ca la partea tehnica n-are ce discuta cu nimeni si sare cvadrupla in combinatie cu tripla, ceea ce Evan nici macar nu viseaza. Zi-le tu, tatuca Putin!

Stephane Lambiel , al mai dragalas patinator in the history of mankind, a ratat la mustata podiumul, ceea ce a mai bagat un cutit in inima mea deja zdrobita de Lysacek. De fapt, un cutit si mai mare. Steph era favoritul meu pentru aurul olimpic, desi eram constienta ca sansele lui tindeau spre 0. Baiatul nu stie sa sara triplu axel si cam sfecleste cele doua (auzi, Prajinel?!) cvadruple pe care le are in program. Dar e de departe cel mai artistic, expresiv, elegant, muzical si frumusel dintre toti si are intotdeauna cele mai frumoase coregrafii. Dupa cum am mai scris de cateva ori pe blogul asta, m-as marita cu el fara sa stau pe ganduri :)

Bronzul l-a luat un nihonjin simpatic, Daisuke Takashi, cu care am de gand sa tin in anii urmatori daca The Plush si Steph se vor retrage. Si trebuie mentionat, desigur, the gay princess, Johny Weir. Watch this:




La perechi au castigat favoritii mamei, niste chinezi matusalemici care mi-s si mie destul de simpatici. De fapt, cred ca perechile a fost singura proba la care chiar m-am bucurat pentru castigatori. E drept, as fi preferat sa ia aurul semi-germanii Savchenko si Szolkowi, dar nimic nu e perfect pe lumea asta.

[Apropo de semi-germani. *surle si trambite* Se pare ca o sa vina si ei in aprilie la Bucuresti, alaturi de Plushenko, Lambiel si vice-campionii olimpici de la dans. Mi-am cumparat deja biletele si topai plina de entuziasm in asteptarea marelui eveniment. Am de gand sa-i stalkez si inca ma gandesc cum s-o fac.]

La dans nu prea am avut preferinte. Favoritii mei, Sinead si John Kerr si Isabelle Delobel si Olivier Numeimbarligat, iesisera deja din carti dupa dansurile impuse, ceea ce m-a vaduvit de emotii si topaieli adevarate. Foarte urat. Au castigat niste canadieni care sunt destul de draguti, ceea ce e insa insuficient ca sa ma transforme intr-o fana pasionata.

Aici aveti programul cu care Marina Anissina si Gwendal Peizerat luau aurul olimpic acum 8 ani. Ce n-as da sa mai vad asa ceva...



La fete a castigat Yu-Na Kim, o coreeanca de care mama zice ca e varianta feminina a lui Lambiel. Pentru mine asta e blasfemie, dar recunosc ca fatuca e foarte buna. Atat de buna incat n-are ce discuta cu nimeni si a castigat la o distanta colosala. Oricum, proba feminina a fost mult mai intensa decat m-as fi asteptat. Spre deosebire de alti ani, am avut programe curate si, oferta speciala , chiar cateva triple axel marca Mao Asada (care saraca a fost impopotonata aproape la fel de hidos ca Prajinel). Marea speranta a Europei insa, Carolina Kostner, a sfeclit programul de la cap la coada si a cazut cum nici lui Lysacek nu i-as dori sa cada.

Vor urma, probabil, o groaza de retrageri si va trebui sa-mi gasesc noi favoriti la toate probele. Bine ca vin barosanii la Bucuresti, altfel as intra in depresie

     media: 5.00 din 1 vot
Jan 28
Bucuresti, 29 ianuarie 2010
Domnului Stephane Lambiel
Dublu Campion Mondial
The fairest of them all

Stimate domn dublu campion mondial,

Pentru amabilitatea de a fi raspuns pozitiv la cererea subsematei din data de 16.X.2008, permiteti-mi sa va adresez cele mai sincere si profunde multumiri.

Va ceream atunci, citez, "sa va razganditi si sa dati jos patinele din cui". In ziua aceea aflasem ca v-ati pensionat si gandul ca nu voi mai avea pentru cine sa topai la campionatele de patinaj m-a cutremurat. Yes, I'm weird like that. Asemenea mamei lui George Cosbuc, priveam ecranul televizorului si suspinam din toti rarunchii: "Sa-l vad venind, / As mai trai o viata." Si v-ati intors!!! La mai bine de un an de la acea zi de trista amintire, v-ati intors mai dragalas ca niciodata, mai artistic ca niciodata, mai bunaciune ca niciodata! Oh, stimate domn, cuvintele sunt prea sarace sa-mi exprime recunostinta!

De asemenea, va rugam in cererea mai sus mentionata sa puneti mana si sa veniti in prea minunata noastra patrie. Sa fiu sincera, si nu vreau sa intelegeti gresit, ma cam indoiam eu ca se va intampla asta vreodata. Mi se parea ca a fost s-asa o minune ca a venit The Plushenko, karma mea nu poate fi chiar atat de pozitiva. Si totusi...si totusi... Cand am auzit ca veti veni in aprilie, am topait cum nici nu va inchipuiti. Nu-mi pasa daca va trebui sa-mi vand intestinul gros ca sa am bani de bilet pentru spectacolul dumneavoastra, tot ce conteaza e ca ochii mei nedemni vor avea cinstea sa vada asa ceva:




Judecand dupa modul exemplar in care ati raspuns cererii mele, as indrazni sa va consider un cititor fidel al blogului meu . Va multumesc cu umilinta si va mai astept cu mare drag.

In final, va rog sa-mi iertati nerusinarea cu care v-am cerut sa va caiti amarnic si sa va bagati unghia in gat. Acele cuvinte nu reflecta intru nimic sentimentele mele la adresa dumneavoastra. Va asigur de toata stima si pretuirea mea. M-as marita cu dumneavoastra fara sa stau pe ganduri. You just have to ask.



Cu adanca recunostina fangirleasca,

Ana Iulia Whatever


     media: 5.00 din 1 vot
Sep 8
Desi n-am mai scos o vorbulita de mai bine de o luna, traiesc.
Am vrut de multe ori sa, vezi Doamne, bloguiesc, dar lelelenea e mare, cum zice cantecul. Ca sa compensez pentru impardonabila mea lipsa, va voi prezenta varianta prescurtata si bagata la apa a abandonatelor subiecte de bloguit.

- De exemplu, dragii mei prieteni snookeristi, se pare ca domnii Mark Williams si Mark King, vasnici reprezentanti ai top 16, vor veni cu tacuri cu tot la un meci demonstrativ. Tam tam. Ma rog, pare-mi-se ca vor juca un singur frame, iar preturile biletelor nu-s de ici de colo pentru greierii ca mine. Asa ca n-aveti decat sa veniti, stimabili domni Mark, si sa va bucurati de mamaliga.
La ce voiam eu sa ajung. Organizatorii evenimentului au pus pe youtube niste filmulete in care domnii Mark recita in fata unui webcam doua vorbe despre marea vizita. Stiu ca eu am un simt al umorului mai ciudat, dar am ras ca dusa la clipul domnului King. De ce? Pentru ca mi se parea ca seamana izbitor cu un amarat rapit de talibani care cere guvernului retragerea trupelor. Priviti si veti intelege. Sau poate ca nu.


[Informatia conform careia domnii ar juca un singur frame s-a dovedit a fi profund falsa. My bad.]
Desi, daca ma gandesc bine, e foarte nerecomandat sa razi de talibani. Si asa ajungem la punctul 2 si la profunda mea durere animistica.
Povesteam eu mai demult cum ma uit eu la anime-uri cu atrocitati. Printre aceste anime-uri cu atrocitati se numara si unul despre un cutremur, cum altfel decat devastator. Buuuun. Ce-au facut porcii? Nu doar ca l-au omorat pe personajul cel mai inocent si dragalas, dar l-au mai facut si fantoma. I mean, c'mon, unde ati vazut voi la Dezastre in aer personaje devenite fantome? Si nici macar nu ne zic pe sleau ca e fantoma, ci se joaca cu sentimentele noastre delicate si vor sa para destepti in spiritul (no pun intended) lui Al saselea simt. In vecii vecilor nu ma mai uit la anime-uri cu cutremure. Luati si plangeti:

[Bai da uei. Unul dintre lucrurile de care mi-e vag rusine e ca eu nu dau apa la soareci cand ma uit la fime. Sau anime-uri. Pot sa moara toate personajele, sa vina sfarsitul lumii , sa-i manance ursii, sa-i faca cartofi prajiti o fantoma, eu raman nesimtitoare si rece ca Luceafarul. Cred ca am fost singura din fosta mea clasa care n-a plans la Titanic . Frustrarea mea vine din faptul ca singurul lucru la care am plans (in ultimii 10 ani cel putin, cred ca am plans cand a murit Anthony din Candy Candy si unul rau din Sailor Moon) a fost un anime cu roboti gigantici care se bateau intre ei. Mda, nici macar ca fangirla nu sunt cine stie ce. The shaaame.]

Cum ziceam, luati de plangeti:


Exista insa si parti bune in viata mea de fangirla. De exemplu, domnul Stephane Lambiel , al mai yummmy dintre patinatori a anuntat ca va reveni in forta la Olimpiada de anul viitor. Nu-mi fac mari sperante ca va prinde o medalie, dar tot e foaaarte bine ca voi avea pentru cine sa topai. Desigur ca domnul Lambiel imi citeste blogul si a rams profund marcat de postul asta.

Cam atat. Daca va intreaba cineva, sunt foarte ocupata cu pregatirea pentru asa-zisul examen la masterat si nu am timp de prostii ca snookerul, anime si patinajul artistic.


     media: 5.00 din 1 vot
Apr 3
Stimate foruri abilitate,
Subsemnata, Ana Iulia Whatever, domiciliata pe http://whatever.ablog.ro, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
La data de 24.03.2009 a inceput Campionatul Mondial de patinaj artistic . Minunat, ati putea zice, si, in mod normal, v-as da dreptate. Adica, c'mon, o data pe an sunt mondialele, apogeul beatitudinii fangirlesti (mint, asta-i olimpiada), o data pe an ai eventuale sanse sa vezi vreun nene batandu-l pe Joubert.
Problema a fost ca unui genial i-a venit ideea sa puna campionatelea astea haaaaaaaaat, tocmai la Los Angeles. Motiv pentru care subsemnata a dormit in medie 3 ore pe noapte si viata a trecut pe langa ea pe parcursul intregii saptamani. A fost tragic.
***
Poate pentru ca mi-a fost tot timpul somn in timpul mondialelor, nu m-am entuziasmat de evolutiile patinatorilor cum o faceam de obicei.
La perechi insa, ce m-a surprins pe mine a fost calitatea foarte buna a mai tuturor programele prezentate in ultimele doua grupe. Normal, mi-ati putea spune, doar acolo sunt cappi di tutti capi. Dar sa fii bun asa, in plan universal si general, nu-ti garanteaza un program curat. Si anii indelungati de fangirla care a vazut multe cazaturi la viata ei ma fac sa fiu bucuroasa si satisfacuta spiritual.
Dupa cum spuneam si aici, eu sunt sora cu Aliona si Robin, semi-germaneii simpatici care nu prea au ce discuta cu nimeni, atata timp cat nu-si fac praf programele. Din fericire, de data asta au mers foarte bine (doar nea Robin a cazut prosteste) si au luat aurul la o respectabila distanta de chinezii de pe doi. Sper sa ramana in forma asta si la Olimpiada de anul viitor.
Chinezii de pe doi au fost buni, de ce sa mint, dar cam ne-entuziasmanti. [si sa nu spuneti, foruri abilitate, ca e normal pentru ca sunt chinezi. oricine va indrazni sa spuna ca acum-retrasii Xue Shen si Hongbo Zhao nu erau entuziasmanti va avea de-a face cu mine.]. In schimb mi-au placut Kawaguchii si Smirnov, care sunt o pereche inedita si dragalasa foc.
Robin si Aliona, programul scurt:

Daca va mai amintiti, spuneam eu ca la proba masculina singurul care trezeste fangirla din mine este hottie-ul belgian Kevin van der Perren. Ciuciu. A ratat la programul scurt, inima mea fragila s-a rupt la vazul suferintei lui, iar la programul liber nu l-am prins. Oricum, a terminat undeva foarte, foarte departe de primele locuri. [Kevin, daca te autogugălesti cumva si ajungi aici, sa stii ca te consider la fel de hottie si o sa topai pentru tine si la anu'. Pe cuvant de fangirla.]
Mi-a placut in schimb Verner, care a terminat pe locul 4. Cu tot cu dublele lui, ar fi meritat o medalie. Ba nu, daca as fi eu in masura sa dau medalii, lui i-as fi dat aurul. Pana mea, a facut combinatie de cvadrupla cu tripla, are un program super fain si e suficient de interesant ca sa fie campion. [Da, eu cred ca trebuie sa fii interesant ca sa iei aur la patinaj. Trebuie sa ai acel ceva care sa te diferentieze de un robotel programat sa faca o saritura cu multe rotatii.]
Mi se pare ca deja-nu-atat-de-noul cod de punctaj le poate da castig de cauza patinatorilor lasi si incolori, care-s suficient de smecheri sa alerge dupa puncte. (nu ma refer neaparat la medaliatii de anul asta, dar asa, in general...)
Momentul de maxima satisfactie (iarta-ma Bluxia, stiu ca esti fana.) pentru mine a fost insa cazatura pe burta a lui Brian Joubert. Nu pot sa-l sufar si pace. Are atitudinea asta de "Da fetelor, sunt cel mai tare, iubiti-ma. I know you want to have my babies and I can't blame you. Si eu as vrea daca as putea." Baiatul se chinuie sa aiba programe intersante si asta e o bila alba. Dar nu-i iese, frate, nu-i iese. Eu nu vad in el bucuria de a patina(sic).
Aurul lui Lysacheck si argintul lui Chan nu ma intereseaza in mod special. Lysacheck (mi-e lene sa-l gugalesc, nu stiu cum se scrie exact) mi-a creat iluzii false la scurt, cand am crezut ca e mai mult decat un robotel american si ca poate sa faca niste programe frumoase si pe-suflet-mangaietoare. Teapa. Si el si Chan (canadian, ce vrei. tre' sa fie boring) sunt patinatori buni, n-ai cum sa negi. Au programe valoroase si curate. Dar nu ceea ce vreau sa vad eu. Q.e.d.
Thomas Verner, gala laureatilor:

Anul asta proba pe care am astepat-o cel mai mult a fost cea de dans, datorita si pentru fratii Kerr. Spre infinita mea rusine, nu am regretat asa mult ca nu au venit la mondiale preferatii mei traditionali Isabelle Delobel si Olivier Numelung, gandindu-ma ca niste barosani in minus inseamna o sansa in plus pentru un loc bun al britanicilor.
Stiam ca oricum n-au sanse reale la medalii (ori arbitrilor nu le plac si punct, ori eu nu inteleg deloc sistemul de punctare la dans. a doua e oricum valabila, nu stiu daca asta o scoate din ecuatie pe prima), dar speram si eu, ca omu'.
Acum eu am o buba. Vreau sa vad patinatorii care-mi plac live. Si pe ailalti tot live ii vad, dar nu concep ca pe favoritii mei sa nu-i vad in direct. Uite asa. Si bineintels ca mi-am pus telefonul sa sune la o ora inumana ca sa ma uit la Kerri. Saracul suna, eu fac ochi, dar cum mai era o grupa intreaga pana la ai mei ii inchid la loc. "Numai putin, dar nu adorm eu". Yeah, right.
La un moment dat, am visat ca ma plimbam prin Roma si cineva ne-a dus intr-o sala si ne uitam la patinaj. Era chiar proba de dans si niste necunoscuti se sparg in figuri pe o muzica necunoscuta. Dintr-o data, muzica se transforma in Repress and restrain/Steal the pressure and the pain/Wash the blood off your hands/This time she won't understand. Huh, ce tare, zice subsemnata din vis, patineaza pe Ruled by secrecy ca fratii Kerri. Inocenta de mine...
M-am trezit fix cand britanicii isi terminasera programul si m-a durut. Au terminat pe 7, iar eu sper sa se intample o minune si sa ia medalie la olimpiada.
Aurul l-au luat Domnina si Shabalin, de care nu-mi place neam. Pe doi au fost americanii Belbin si Agosto, de care imi placea pe vremi. Dar, din mare pacate, au fost asa de incolori, inodori si insipizi, incat mi-ar fi fost rusine sa tin cu ei.
M-am minunat si eu cand mi-am dat seama ca mi-au placut canadienii de pe trei. Au avut un program foare bun si cred ca ar fi meritat chiar un loc mai bun. De asemenea, mi-au placut Nathalie Pechalat si Fabian Bourzat, care mi-au dovedit din nou ca Joubert e un accident si francezii chiar kick ass la sportul asta.
Pechalat si Bourzat, tot programul de gala:
Proba care a facut cea mai mare valva a fost cea feminina, datorita coreencei Yu-Na Kim, care patineaza foarte, foarte bine, are programe suficient de atractive si care se anunta principala favorita la aurul olimpic. La mondiale a castigat cu un ditamai avansul si a meritat.
Pe mine m-a enervat ca Mama Sa (aka Mao Asada) n-a prins podiumul desi mie mi se pare de milioane de ori mai buna decat canadianca Joannie Rochette, care a luat argintul desi e ...well...nicicum. Pe trei a fost Tutankamon (aka Miki Ando) cu care n-am nimic, iar Carolina Koster a sfeclit-o cum nici bunica lui Harry si William nu ar sfecli-o daca s-ar apuca de patinaj. Nasol tata, nasol.

Yu-na Kim, programul liber:

Cred ca vine sfarsitul lumii. Poate chiar mai repede de 2012. Tineti-va bine, stimate foruri ablitate. Mi-a placut programul de gala al lui Joubert. I know, I know. Nici mie nu mi-a venit sa cred. Nu stiu ce-a fost cu el. Eu sustin sus si tare ca a fost asa suparat pe locul lui 3, ca a intrat pentru prima oara in sentimentul melodiei.
[Recunosc ca nu m-am uitat la programul lui cand s-a dat reluare (desi la toti ailalti m-am uitat) si nici n-am de gand sa-l youtubeiesc. Nu de alta, dar mi-e frica ca puterea de judecata mi-ar fi putut fi influentata de somnul cronic sau de tema cu care ma chinuiam in momentul galei si ca el a fost la fel de fad ca de obicei.]
Per ansamblu, gala a fost foarte reusita. Una dintre cele mai bune din ultimii ani, dupa parerea mea. Verner a fost foarte misto, la fel si francezii de la dans. Mi-au mai placut ruso-japonezii de la perechi, Rochette si Domnina/Shabalin. Stiu, stiu...V-am zis ca vine sfarsitul lumii.
Domnina si Shabalin:

***
Având în vedere cele prezentate, somnul cumplit care ma chinuie, vă rog respectuos să examinaţi toate aspectele precizate şi să luaţi măsurile legale ce se impun.
În speranţa că problema se va rezolva si ca de acum inainte mondialele se vor desfasura doar in Europa, vă mulţumesc anticipat.
2.04. 2009
Whatever
Forurilor abilitate in probleme serioase ale fangirlelor serioase.
***
PS. Steph, buburuzule, La multi ani. Mi-e dor de tine
PPS. (lol, am o materie care se numeste asa...damn, am tema pe luni la ea). Reviiiiiiine Plushenkooooo!!!!
     media: 5.00 din 3 voturi
Jan 26
Inca din vremuri imemoriabile, de cand eram boboaca, sesiunea de iarna pentru mine se desfasoara, invariabil, la fel. Trezit-frecat menta-uitat la patinaj-invatat toata noaptea-dat examen. Cum de fiecare data Campionatele Europene de patinaj se suprapun cu sesiunea, sunt sincer surprinsa ca am ajuns pana in anul trei.
Si acum urmeaza un post apoteotic, pe care insa n-are rost sa-l cititi daca nu stiti cum o cheama pe nevasta lui Kevin van der Perren. Eu v-am avertizat...

***
Din punctul meu de vedere, campionatele de anul asta au fost cele mai triste din cate mi-a fost mie dat sa vad. De ce? Pentru ca nu prea am avut asupra cui sa-mi revars puternicile pasiuni fangirlesti. Pentru ca eu nu ma pot uita la patinaj ca omu' normal, sa apreciez cvadruple si muzichii si costume. Nu tata, eu trebe musai sa am pentru cine sa topai, pentru cine sa ma oftic, si de dragul cui sa-l huidui pe Joubert.

La perechi, preferatii mei sunt Aliona Savchenko si Robin Szolckowy. Copii draguti, semi germani, de care-mi placea inca dinainte sa fie capi di tutti capi. [Imi place de ei de prin 2006, cand au avut un program de gala foarte simpatic pe Outcast, Hey yeah]. Singura problema cu ei e ca sunt prea buni. La nivel european nu prea au ce discuta cu nimeni, atata timp cat nu rateaza aproape prosteste.Si ca sa fiu sincera, de data asta era cat pe-aci s-o pateasca, din cauza unei mult-prea-minunate cazaturi trase de Robin in programul scurt. In plus, Maica Rusie si-a tras doua perechi bunicele, foarte dornice sa profite de asemenea ratari. Programul liber insa le-a mers struna semi-germanilor, si am trait fericiti pana la adanci batraneti.


Aliona/Robin, Lista lui Schindler :



Proba masculina a fost dintotdeauna preferata mea. Philippe Candeloro, The Plushenko si Stephane Lambiel au fost in mare parte motivele pentru care topaiam isteric in timpul campionatelor de patinaj. Si dupa ce Steph a anuntat ca-si pune patinele in cui (limbaj de lemn intended), am trecut printr-o usoara criza existentiala. M-am gandit sa tin cu Thomas Verner, dragalas, ceh si fost campion european, dar, cum v-ar spune orice Maria Mercedes, el corazon no se manda. Imi pare rau. Insa joi, dupa ce privisem fara urma de durere fangirleasca mega-greselile lui Verner, it hit me. Exista inca un patinator pentru care sa sufar cu patima. O da, o da. Belgianul Kevin "the hottie" van der Perren! Si am fost atat de fericita ca a luat bronzul, incat nici nu m-am ofticat ca nu e nimeni in stare in Europa asta mare sa-i puna bete-n roate lui taica Joubert.

Kevin the Hottie, Safri Duo:



Proba de dans. O, unde sunteti voi, dulci vremuri, in care Marina Anissina si Gwendal Peizerat rulau the world? [Bai da uei, lucrarea mea gigantica la semiotica, in anul doi, s-a intitulat "Semiotica unui program de patinaj: Marina Anissina si Gwendal Peizerat, Liberta"; beat that].
In fine, acum preferatii mei sunt alti francezi care kick ass, Isabelle Delobel si Olivier Careareunnumeprealungcasalretin, insa din foarte pacate tipa si-a rupt umarul, asa ca n-au participat la Europene. In atare conditii, mari favoriti la aur erau doua perechi din Rusia Domnina/Shabalin si Khoklova/Novitski. Pe niciunii nu prea pot sa-i sufar, dar parca Khoklova aia e atat de enervanta, incat il face pe Joubert sa para un inger cu aripi. Ma rog, intre noi fie vorba, putin imi pasa mie cine castiga, cum putin mi-a pasat ca Domnina si Shabalin s-au retras inainte de programul original (parca). Ceea ce ma interesa pe mine cu adevarat era ca mult-iubitii mei frati Kerr sa prinda podiumul. Si, ei da, cum ar zice domnul Hobana, au reusit sa ia bronzul. In sfarsit! Intotdeauna am crezut ca sunt una dintre cele mai subapreciate perechi din ultimul timp.

Sinead si John Kerr, Muse:



Proba feminina. Ca intotdeauna, extrem de plictisitoare. Abia astept sa vina Mondialele, sa le arate fetele alea din Asia ce inseamna patinajul. Tineam cu Carolina Kostner, dar fara prea mare convingere. A castigat in schimb o fatuca din Finlanda, Laura Lepisto, care o fi ea simpatica si dragalasa et alli, dar n-are deloc stofa de campioana. Din nou limbajul de lemn a fost intetntionat. Mi-as mai fi dorit sa ia o medalie si nevasta lui Kevin, britanica Jena McCorkell. N-a fost sa fie, sa-i ajunga ca e maritata cu ditamai hottie-ul.

N-am sa pun video, ca n-am cu cine. Insa, luati de vedeti programul de gala al fratilor Kerr, dans scotian. Pentru ca nici n-ati sti ce pierdeti.

     media: 5.00 din 5 voturi
Oct 16




Domnule Dublu Campion Mondial ,



Subsemnata, Ana Iulia Whatever, domiciliata pe http://whatever.ablog.ro, de profesie figure skating groupie, cu vechime din paleoliticul inferior, solicit prin prezenta urmatoarele:

1.Sa va razganditi si sa dati jos patinele din cui, cum frumos spune limbajul de lemn.
2. In cazul in care nu va razgaditi, va recomand cordial sa nu deschideti niciun pachet provenit de la adresa mai sus mentionata, deoarece sanatatea dumnavoastra fizica si mentala ar fi grav periclitata.
3. Sa va bagati frumusel unghia in gatul dumneavoastra elvetian, pentru ca mare oferta ati mai ratat. Inchipuiti-va ca ma hotarasem ca la Olimpiada sa tin cu dumneavoastra si nu cu The Plushenko. Na na na...
4. Sa puneti mana si sa veniti in prea minunata noastra patrie cat mai repede. S-o gasi un petec de gheata pe la Polivalenta si pentru dumneavoastra. Daca nu veniti, s-ar putea sa nu-mi puteti castiga pretioasa iertare in urmatorii 78 de ani si 4 luni.
5. Sa va caiti amarnic, ca tare mi-ati mai amarat ziua.


16.10.2008
Va multumesc,
Whatever



Domnului Stephane Lambiel , dublu campion mondial, recent pensionar si mare suparator de Ane.


*****
Later edit. Mda, mda. Stiu ca bietu' baiat e accidentat et alli si ca n-ar trebui sa fiu rea. Dar NU sunt rea, sunt doar suparata. Uof...

     media: 5.00 din 2 voturi
Oct 9
*POST ATIPIC!!!!!*

Am ezitat mult daca sa scriu sau nu si anul asta despre asta. Anyway, v-am avertizat ca nu scriu despre neni this time, asa ca stiti unde-i x-ul.



***
Imi amintesc de-o bila alba dintr-un meci cu Matthew Stevens. O nenorocita de bila alba care s-a incapatanat sa intre in buzunar si din cauza careia Paul Hunter al meu a mancat bataie(ma rog, si din cauza ei). Vai Doamne, cat de tare m-am ofticat! Daca nu m-as fi ghidat dupa formula "Prietenii si dusmanii Romei sunt prietenii si dusmanii mei" si daca ei doi n-ar fi fost best friends, cred ca m-as fi deplasat frumusel la Carmarthen si i-as fi tras o mama de bataie lui nea Matt de m-ar fi tinut minte.

"It was refreshing to see the fabulous sportsmanship and genuine friendship that bosom buddies Matthew Stevens and Paul Hunter showed toward each other during, and after, their second-round match.After much chatting and joking throughout the match, the pair had to endure the agony of a deciding final frame.But the pair suffered the slings and arrows of outrageous fortune with smiles and embraced each other warmly at the end of an epic contest.The scenes brought a tear to the eye of this hardened diary compiler.But whether that was because of the moving nature of two young men's friendship surviving the most testing of circumstances or because I had a cheeky tenner on Hunter to win, I couldn't possibly say. " (Phil Harlow, BBC)

Paul si Matt:













Imi amintesc de declaratia aia cu "Daca ia titlul, i-o dau o noape lui Matt pe Lindsey"( his fiancee. at the time). Geez, imi amintesc ca ma uitam pasnica la un meci cand domnul Ancuta, comentatorul, recita mirabolanta declaratie ca pe Somnoroase pasarele, iar eu ma facusem mai rosie ca bila rosie, pentru ca mama era in camera. Vai capul meu :)) Imi amintesc perfect faza. Era cam cu o luna inainte ca Paul sa se insoare. Era in plina desfasurare campionatul mondial. Paul eliminat, Matt in carti. Si Mr. Ancuta incepe. Citate inexacte, of course. "Intrebat ce i-ar spune prietenului sau ca sa-l motiveze sa castige titlul..." Mama, cu suras blajin de dascalita: "O da, sigur il pune nas"(nash, ca n-am diacritice). Yeah mum, sure. De parca nu banuiam ce-i poate domnisorului pielea. Si speram, Doamne cum speram, sa sune vreun telefon ca sa plece mama din camera. Mda, vezi sa nu

"The Yorkshire pin-up went out to his great mate 13-12 in a classic second-round encounter, but clearly there were no hard feelings. In true 'indecent proposal' fashion, he offered his mate the 'company' of his wife-to-be Lindsey for one night - if he won the world title. No chance of that, it subsequently transpired, as Stevens lost to Graeme Dott. Although, having clapped eyes on the future Mrs Hunter, one does wonder if the prospect of a "fun evening" with her took the Welshman's eye off the balls somewhat. Perhaps Hunter is taking revenge in a manner more stealthy than we can possibly comprehend."(BBC)


Imi amintesc de finala de la Masters din 2004 cand l-a batut pe il cappi di tutti cappi, domnul Ronnie Racheta, intr-unul dintre cele mai tari meciuri pe care l-am vazut. Sau pe care le-as fi putut vedea, pentru ca am adormit ca vaca. Cand m-am trezit, unul din fratii mei mi-a spus cam sictirit: "Ti-a castigat Hunter!". Ronnie condusese absolut tot meciul,and I was like...OMG! Chiar stiu sa-i aleg!. Si dupa aia am facut the joy dance. Si iar OMG. Si iar joy dance.

"As Paul Hunter's amazing recovery from 7-2 down gathered momentum, BBC TV's audience grew notch by notch to a peak of 5m to see him complete his epic 10-9 Masters final victory over Ronnie O'Sullivan at 10 minutes to midnight.
The laddish Hunter, shoulder-length blond hair swept back and contained with an alice band, has acquired a huge personal following. For Leeds he is a welcome sporting hero as counterpoint to the dire straits of Leeds United. Laid back, easy-going and cheerful, he has flair, fluency and a gritty temperament that has enabled him to win all three of his Masters titles by 10-9 margins from a long way behind: 7-3 to Fergal O'Brien in 2001, 5-0 to Mark Williams in 2002 and, now, O'Sullivan."(The Guardian)


Paul, campion la Masters














Imi amintesc de semifinala de la Mondialele din 2002, cand i-am jurat ura vesnica lui bietul Ken Doherty, care l-a batut dupa ce Paul condusese tot meciul. Cred ca am imbatranit cel putin 25 de ani la meciul ala.

"...But I'm now desperate to be world champion. I will be one day. "

Imi amintesc de glumele atat de proaste pe care le faceam pe seama lui, pe la inceputul lui 2005. Se insurase de curand cu Lindsey si nu mai castiga nimic. Obisnuiam sa spun ca probabil il bate nevasta cu cratitele in cap si de aia s-a prostit bietul baiat. Little did I know.

As his bride walked towards him, to the romantic song Amazed, by Lone Star, he burst into tears.
"He was like an iceman at the snooker table, you could never read whether he was devastated, or happy - but in private he was a really emotional person," Lindsey says. "He'd cry watching ET. He'd cry at a soppy advert. He'd cry at anything that was sad, and he'd cry if he was happy . (Sunday Mirror)

Paul si Lindsey, in luna de miere :)























Imi amintesc de turneele si inceputurile de sezon cand domnul Ancuta il anunta pe Paul, aproape inevitabil, printre marii favoriti. Iar eu ma umflam in pene, de parca as fi avut vreun merit.

Bineinteles, imi amintesc de finala de la Players, 2004 cand a fost invins de Jimmy White. Am plans aproape ca dupa restanta de la TV. Dar zambetul lui de la sfarsitul jocului broke my poor fangirl heart. Si momentul ala, paradoxal, a devenit unul din preferatele mele.

“I’m happy for Jimmy because he’s a good friend off the table and if there’s anyone I would want to lose to in a final it would be him. It’s good for the game too. I started playing snooker because of Jimmy. I based my game on his and he’s still my hero. He cued a lot better than me tonight and the scoreline was about right.”

Paul era absolut mereu vesel si zambitor, indiferent daca manca bataie sau castiga. Si ceea ce imi placea probabil cel mai mult la el era ca intotdeauna lasa impresia ca ii place la nebunie ce face. Ca n-o face pentru trofee, puncte, bani sau fangirle.


***

Imi amintesc de ziua in care am aflat ca e bolnav. Eram in a 11-a si era primavara. Asteptam sa se faca ora 5, ca sa merg in parc si sa alerg (bloody diets). Ma plimbam plictisita pe net si am citit alb pe verde pe site-ul lui. Cancer. Nu mi-a venit sa cred. Cancer?! Eram absolut socata. Ceva nu se potrivea. Parca nu puteam face legatura. Cu doar vreo doua luni inainte ii admirasem cu pasiune fangirleasca si stupida bandana. Si cu doua saptamani inainte il vazusem la China Open, unde jucase atat de bine si, desi stiam ca are ceva probleme de santate, nici prin cap nu-mi trecea asa ceva.
"Suddenly, life becomes serious for Hunter" avea sa titreze The Independent. Si inca cum.

Composure comes easily to snooker players; without it they might as well find another means of making a living. But huge shock waves continue to resound through this most po-faced of sports following the announcement that 26-year-old Paul Hunter, one of the most popular players on the circuit and the nearest thing snooker has to a sex symbol, is suffering from cancer .

Primul meci pe care l-a jucat Paul dupa ce diagnosticul fusese facut public a fost in primul tur al Mondialelor din 2005. A pierdut, dar a jucat incredibil de frumos. Nu-mi venea sa cred ca ii ardea de lovituri de siguranta si de zambete sugubete la ratari. Iar la sfarsit l-a imbratisat prieteneste pe Michael Holt, adversarul lui, intr-un gest care -dupa cum zicea cineva pe un forum- a rupt si putinele inimi care mai erau intregi.


"But I'm really pleased just to be here, I didn't know if I was going to play or not. There was a fantastic atmosphere and when I came through the curtain yesterday I nearly cried.And when I came out today and Jimmy White and Fergal O'Brien, who were playing on the other table, started clapping me I felt the same."


The hug:

















Dupa aia totul s-a schimbat. Vestile proaste alternau cu vestile bune si aveam foarte mari sperante ca totul va fi bine. Pentru ca, nu-i asa, era Paul al meu si daca luase de trei ori Mastersul, putea sa faca orice. Ce m-am bucurat cand am aflat ca o sa aiba un copil! Si ce status siropos mi-am pus cand s-a intamplat

"Evie is brilliant, she is just gorgeous. She was born on Boxing Day, so what an amazing Christmas present. I'd had a few drinks and we were at my wife's mum and dad's, when Lindsey said I had better calm down because I was going to be a father in a few days. I said 'don't worry, I'll be sober in a few days', then she won Monopoly, got excited and her waters broke. We went off to hospital and Evie was born not long after."

Paul si Evie Rose












Ma emotiona enorm sa-l vad jucand in conditia in care era. Era de nerecunoscut si se vedea ca se simte foarte rau. Dar Paul a participat la toate turneele (cu exceptia Grand Prix-ului, parca) din sezonul 2005-2006. Nu a castigat decat un singur meci, dar cum!
Imi amintesc ca meciul nu era transmis pe Eurosport. Nu cred ca exista un lucru mai lame pe lumea asta decat sa urmaresti snooker prin live scoring, asa cum faceam eu. Dar cum la un moment dat adversarul isi luase un avantaj maricel, era tarziu si eu aveam scoala a doua zi dimineata, am renuntat si m-am dus la culcare. A doua zi, pretena mea austriaca, pe care de fapt am cunoscut-o pe forumul oficial al lui Paul, imi trimisese un mail scris cu cel mai mare font posibil: He won! Nu mi-a venit sa cred.

"Paul Hunter, looking pale and drawn, scored his first win since discovering that he was suffering from cancer eight months ago when, after giving his all for nearly seven hours, he beat Jamie Burnett 9-8 in the second round of the Travis Perkins United Kingdom Championship at the Barbican Centre, York, last night.
Still robbed of much feeling in his fingers by the intensive chemotherapy drugs required to combat neuroendocrine tumours, Hunter struggled to discover his usual fluency but what he lacked in scoring power, he made up for in grit. Hunter bravely refused to yield, even in the deciding frame when Burnett led by 14 points with only the pink and black remaining on the table. He expertly laid the snooker he required and, when Burnett failed to escape, displayed a steely nerve to pot both colours for a popular success. “I’m so drained. My legs were shaking, my head was all over the place and I don’t know how I kept on playing. I feel quite emotional,” Hunter said, before revealing that he was so ill last week he could practise only for a day. " (Times)

Era tare ciudat sa-l vad la competitii. Intr-un fel, parca mi-era si greu sa mi-l amintesc asa cum era inainte. La fel de ciudat era si pentru adversarii sai.

"Yesterday, in the second round of the Masters, he lost 6-3 to the Welshman Mark Williams, who said it had been hard to play a close friend knowing how ill he was.
"It's terrible, it really is," Williams said. "We all want him to get back to full health and to return to the sort of form we know he is capable of - to become a great player again."
Over the past 12 months Williams has been showing no sign of the form which twice helped him win the World Championship, but he said: "To be honest, you get past worrying about form when you see Paul." (Telegraph)

Cu toate astea, imi amintesc de un interviu cu Paul pe care l-am vazut (chiar dupa respectivul meci cu Williams) si nu-mi venea sa cred cat de optimist si zambitor era. Sincer, mi se parea incredibil.

"I basically ran out of steam; you know, I find it really hard these days. I started off really slowly but then I suppose a bit of the old Paul came back and I got a 59 break! Yesssssss!
Evie is just fantastic, me and Lindsey are loving it; I said to Lindsey 'I bet it's a girl' and then it was! I have a picture of her in my cue case so I see her before every game.....hopefully I'll start playing better sooner or later for her"(BBC)


Sentimentele mele zuzesti, fangirlice si cretine se transformsera de mult in admiratie si mandrie.

"Hunter’s brave performance (...)is without equal. Courage and heroism are words that are used too often by sports pundits, but for once they are entirely appropriate". (Times)

N-as fi crezut vreodata ca nu o sa se termine cu bine. Daca ar fi fost un film de Hallmark, la sfarsit protagonistul ar fi castigat titlul mondial si ar fi trait fericit pana la adanci batraneti. In schimb azi, pe 9 octombrie, se implinesc doi ani:


..."PAUL HUNTER, so vibrant, fun-loving and effervescent on his popular ascent to snooker’s heights, has died. After a courageous battle with cancer, diagnosed in March last year, the Yorkshireman passed away in Kirkwood Hospice, Huddersfield, last night, five days before his 28th birthday." (Phil Yates, Times).

Matthew Stevens:""I keep expecting him to turn up to play then remembering he's gone. It's been really hard for the past 18 months. But I was overwhelmed by the support for Paul at the funeral and to be a pall-bearer was a real honour for me. I don't think you ever come to terms with your best mate's death whoever you are. It still hasn't sunk in. Every tournament will be difficult from now on because we shared digs. It's kind of lonely now. I miss him and snooker misses him as Paul was a popular and lovely bloke. It's been difficult for everyone, but we've all taken strength from his wife Lindsey. The way she's coped and handled the grief shows terrific character. But she knows Paul would have wanted us all to get on with it, he was that kind of guy. Throughout the 18 months he had cancer, I never heard him moan once. He'd put a brave face on things, turn up at tournaments and carry on as if nothing was wrong. Paul could have been forgiven for feeling a little sorry for himself as chemotherapy is horrible, but he'd always be having a laugh. Paul helped me get through. His funeral was an incredibly emotional day and so tough. He'll be remembered as a guy who liked a laugh, but liked the simple things. He'll never be forgotten".

Jimmy White: It’s so, so sad. I’m totally gutted. It’s beyond human comprehension. I can’t get my head around it. That’s the wonder of this wicked world, I suppose. He was a tiger on the snooker table, but off the table you couldn’t have met a nicer fellow. He was a bit of a Jack the lad but he was never nasty to anybody, arrogant or rude like these pop stars and some sports people. You couldn’t intimidate him. Nothing could put him off. As soon as he got beaten, or he won, he was back to Paul Hunter and that a very hard quality to have. I can’t tell you how special he was.
He was a credit to life. He will be in my heart for the rest of my life. It’s a very, very sad day for snooker and sport in general.

Ken Doherty: It’s a very sad day, not only for snooker but also for the sporting world. We’ve lost a great character and champion and a great friend. It’s a shocking loss. Everybody was dumbfounded when he was diagnosed with the disease. In someone so young we all thought he would come through it after chemotherapy. Words can’t explain what his family must be going through and they are all in our minds and our prayers.“He had everything, the world at his feet, and it’s such a shame. He had the looks. We called him the ‘Beckham of the baize’ and he played up to it.
He was one of our characters and a fantastic player who was magnanimous in defeat.

Ronnie O'Sullivan: Paul is so sorely missed. It’s such a shame, I’m so sad. I still think about him a lot.He was not just a great snooker player, he was exceptionally good.As a person he never seemed down, was always happy and appreciated everything he had. Paul thought he was such a lucky person. To me that shows the mark of the man.
He was good to hang about with, there was such energy about him.

Mark Williams: Heaven has a new champion.

BBC Tribute:



BBC Sport Personality of the Year 2006:

     media: 5.00 din 1 vot
Sep 24
Dupa cum ziceam intr-un post anterior, cand eram tanara si nelinistita ma uitam cu pasiune si maiestrie la telenovele. Rusinos, stiu, dar cu ajutorul nebanuitei mele forte interioare, am trecut peste.
Din cand in cand, recunosc, mai ajung pe Acasa si eu, ca tot omul. Mai vad o reclama, mai rad oleaca de nenii aia, mai vad o faza siropoasa si ma mir de cat potential de penibil exista in lumea aista.
Buuuun. Intr-o zi, pe cand butonam inocenta, vad un promo cu o tanti patinatoare dandu-se de ceasul mortii dupa o cazatura. I OMG-ed. Mind you, pe Acasa?!? Si chiar m-am crucit, intrebandu-ma cum le-o fi venit stimabililor domni americo-latini sa faca telenovele despre patinaj artistic . Ma si miram cum au auzit despre asa ceva.
Anyway, nu de mult am vazut in nu stiu ce ghid TV ca este o telenovela ruseasca, care se numeste(tineti-va bine!!!) Gheata de foc. Ei na, ca la asta chiar nu va asteptati. I OMG-ed din nou, dar eh, I still dindn't give a damn.
Cum azi n-am servit loc de munca, am butonat din nou. Pe Acasa, surprize, surprize, insasi capodopera ruseasca, care pe buna seama depaseste in profunzime orice i-ar fi trecut prin capsor lui Cehov si a lor lui. Acum, in cele maximum 10 minute din viata mea pe care le-am acordat Ghetii de foc(Good Lord...) n-am fazut niciun strop de patinaj, era doar o cucoana cu gatul bagat in plastic care se marita. Ei bun, si asa ajungem la intriga.
Mirele, fratilor, mirele. M-am uitat cu bagare de seama la domnia sa, si observ ca-l stiu de undeva. Si stau si ma gandesc, si ma gandesc si ma gandesc. And then it hit me. Semana uluitor de bine cu nenea care a castigat titlul olimpic la Torino la dans cu Tatiana Navka. Spre uriasa mea rusine, as I used to be a fan, nu-mi aminteam cum il cheama. Adica, stiti voi, imi statea pe limba.
Asa ca, spre si mai uriasa mea rusine, dau un search pe google. "Gheata de foc", absolut genial. Si ajung frumusel la site-ul Acasa. Si am trecut de la pasnicul OMG la un sincer What the mac!!!
Cica un rol principal si bla bla il detinea Alexei Tichonov. Asta era un nene pe care nu puteam sa-l sufar, care patina cu o tanti Maria Petrova pe care o iubeam cam ca pe restante. Si apoi....ce sa-mi vada ochisorii albastri?! Si domnul lui Navka(Roman Kostomarov, ca mi-am amintit) detine un rol, aparent important. O Doamne, saracii copii, ce rau au ajuns. Si acum tineti-va bine, cica si domnul Yagudin, Yagudin ala mare si ridicat in slavi(noh, sunt rea, chiar era bun tipul, faptul ca il uram cu patima e alta discutie) joaca in capodopera. Dumnezeule mare si preainalt.

***Ca sa nu ziceti ca nu pun lookalikes. Am ajuns azi si pe Hallmark. Nu, ca la Hallmark ma uit des. La Fiicele lui Nustiucine, in schimb, nu m-am uitat niciodata si nici mare pofta n-am. Insa. Insa e acolo un tinerel care seamana bucatica rupta(eh, hiperbola) cu domnul Neil Robertson , baiatul care joaca snooker. Serialul e australian, asa ca Neil, asa ca, you never know:))

Asa, pe baiatul ala il cheama Myles Pollard. (cred, am cautat si eu in distributie unul care seamana cu Neil :)) )
Am o problema cu uplodatul pozelor. So here you have. Mr Soapopera and Mr Snooker.
     media: 5.00 din 3 voturi

Mai vrei? Mai am...

Beautiful singles in your area. Meet them now!