May 9

-Studiu de caz pe Cura Ana, cura dezvoltata si experimentata de subsemnata-

Stagiul 1. Auto-amagirea corecta politic
In aceasta perioada, persoana cu o greutate peste medie (numita, de acum inainte, Ana) incearca sa se convinga ca nu e nimic in neregula cu aspectul ei exterior.
Va apela la argumente de genul:
a. Noi toti suntem fiii Soarelui si ai Luminii, sa zburdam liberi pe campii! Buni, rai, frumosi, urati, grasi, slabi, saraci, avuti!* Sa fim liberi, sa propovaduim pacea si sa mancam la mec!
b. Trebuie sa ne eliberam mintea de imaginile false despre frumusete induse de mass-media! Hotii de la companiile cosmetice sunt mana-n mana cu mogulii! Vor sa impuna frumuseti artificiale! Uaaaaaa! Jos cu ei! Capul lui Motoc vrem!
c. Cine ar fi fost o diva in timpul Renasterii?! Ha? Cine, cine? Baietii aia stiau ce-i frumosul

Stagiul 2. Depresia
Aceasta etapa urmeaza dupa ce Ana si-a dat seama ca toti oamenii Renasterii sunt de mult oale si ulcele. De obicei, are loc primavara, cand gandul ca nu-si va mai putea ascunde burtile sub hanorace si geci o infioara.
In aceasta perioada, Ana isi aminteste ce slaba era in clasa a VI-a si cum nu a stiut sa profite de o asemenea bincuvantare. Se gandeste ca lumea e a celor slabi si ca o sa devina o marginalizata; poate chiar va fi privata de atat de meritatul Pulitzer.

Stagiul 3. Hotararea
Are loc la cateva saptamani bune dupa inceputul Depresiei. Este luata cu stoicism si c-o parere de rau siret ascunsa, ca orice act de eroism.

Stagiul 4. Inceputul curei propriu-zise
Cura Ana n-are reguli clare. Se bazeaza pe infometare alternata cu festine la mec si alte lucruri care ar ingrozi orice nutritionist. Ce-o doare cel mai tare e ca mananca paine neagra si dubioasa, ca nu mai poate manca la ore tarzii si ca trebuie sa isi muste limba cand trece pe langa vreun chiosc de inghetata.

Stagiul 5. Abandonul
Pentru detalii, cititi postarea Am pacaaaaaatuit!
Aceasta etapa apare brusc, de obicei la cel mult doua saptamani de la inceputul curei. Este urmata de un sentiment adanc de vinovatie, care va fi insa curand inlocuit de un simtamant al libertatii si beatutudinii. Ana isi aminteste ca toti suntem fiii Soarelui si ai Luminii si ca trebuie sa ne dezrobim de sub jugul care nu ne permite sa mancam o amarata de inghetata. Mananca dulciuri cu duiumul si se simte chiar oleaca rebela, ca doar le face-n ciuda mogulilor care vor sa impuna frumuseti artificiale si schiloade.

Stagiul 6. Remuscarile
Ana isi da seama ca n-are vointa nici cat o ridichie. Ca o sa piarda Pulitzerul si ca o s-o manance pisicile la batranete.

Stagiul 7. Reinceperea curei propriu-zise
De data asta, cura va fi mult mai stricta. Painea devine si mai neagra, mancarea si mai putina. De mec nici nu mai poate fi voba. Nici de minunatele sucuri cu acid. Nici de prajituri. Nici de covrigi cu sare.

Stagiul 8. Abandonul definitiv
Are loc aproximativ o saptamana mai tarziu, cand Ana vede o ingheata mare si colorata sau un mec. Isi aminteste de Renastere si isi da seama ca pur si simplu nu s-a nascut in epoca in care trebuia. Reincepe beatitudinea.

[Nimic nu e definitiv pe lumea asta si abandonului ii vor urma toate stagiile mai sus mentionate, inceptand cu depresia. Fiti cu ochii pe Etno, s-ar putea sa trec pe-acolo sa-mi prezint eseul. ]

-
*citat aproximativ din musicalul Romeo si Julieta

     media: 5.00 din 5 voturi
Mar 22
Mint de-ngheata apele, n-am avut in viata vietii mele vreo vaca si, sincera sa fiu, nici ca mi-as dori. Dar ghiciti cine s-a pricopsit cu bunatate de stalker. Eu, desigur.

A inceput vineri seara, cand faceam ce fac toti masteranzii seriosi si dornci de afirmare, adica stateam cu capul pe banca si cascam. Fara sa-i pese de intensa-mi activitate academica, telefonul meu incepe sa sune. Numar necunoscut. "Hopa, imi spun, fii atenta, Ana, ca asta musai e redactorul sef de la The Guardian, gata sa te numeasca in locul lui. Te-ai scos!"

Eu, plina de entuziasm: Alo!
Ne-redactor sef la The Guardian, voit cul: Halo. Cine esti?
Eu:?!?
Ne redactor-sef nici macar la Infractoarea: Cine esti?!
Depasita de aceasta situatie limita pe care mi-o aducea viata, ridic din umeri, inchid si ma pun din nou pe cascat. Ne-redactorul sef suna din nou, dar Ana devenita Stan Patitul ii respinge dibace apelul.

Dupa aceea am uitat de stalker ca si cum n-ar fi fost. Dar ieri a revenit si m-a sunat de trei ori. La inceput, naiva, i-am raspuns, dar nu s-a obosit sa-mi glasuiasca.

A urmat apoi o serie de mesaje pe care le voi reproduce cu fidelitate:
SMS1: Buna. Cn ejti?
Crap! De ce singurul stalker pe care mi l-a daruit viata trebuie sa fie un haifaivist!?
Raspuns la SMS1: Imi pare rau, n-am nicio intentie sa discut cu necunoscuti. nu stiu de unde ai numarul meu, dar nu ma mai suna! [Mesaj ascuns: Haifaivist nenorocit, let's get things straight, eu sunt ditamai fitoasa intelectual, pun virgula inainte de conjunctiile adversative si ascult de noul DOOM. Valea!]
SMS2: Makar spunemi cn ejti si d unde!
SMS3: Dc nu vb cu mn?=((
SMS4: Nu vrei sa sti d unde am nr tau?
SMS5: Trog din tot sufletu' meu sa skri makar numele sa ne qunoastem. eu as vrea s tdd qunosk, uh nu vrei?

Dupa cum observati, nu m-am mai sinchisit sa-i raspund, dar, impresionata de acel atat de patimas ultim mesaj, o voi face prin intermediul acestei postari.

Dragul meu stalker,
Daca intamplator ajungi pe acest blog, raspunsul este nu. Simt ca bariera lingvistica este prea puternica si ne separa ca o mastera perfida. In plus, ceva imi spune ca esti minor si n-as vrea sa infund puscaria. Nu ma intelege gresit, chiar cred ca dragostea de dincolo de gratii e romantica & shit, dar sunt o lasa incapabila sa lupte pentru iubirea adevarata.
Iti multumesc pentru interesul aratat, esti primul meu stalker si vei ramane o dulce amimtire intreaga mea viata. Sunt flatata si mandra sa fiu bagata in seama de un haifaivist de vaza ca dumneata. Dar uita-ma si fii fericit, nu te merit! Desi nu poti vedea, pe tastatura curg lacrimile mele amare.

Fitoasa xoxo

***

*Remember this?
     media: 3.80 din 5 voturi
Jun 27
Desi nu-i frumos, eu ma laud. Asta e, obisnuiti-va cu ideea. Nem, nu am luat Pulitzerul deocamdata, dar motive tot exista. *insert here un imn cu o calitate estetica indoielnica despre valoare, dusmani si bla bla*

Iaca:

1. Alina

Prietena mea Alina face cele mai minunate brose din lume. Am ca martor intreaga facultate de jurnalism si doar noi suntem pui de deontologi si reprezentam tot ce e mai obiectiv pe lumea asta . Alina face palarii, cai, soareci, buburuze, vacute, albine, pomi, placinte cu fructe si multe alte minunatii din fimo. Fluturele verde pe care il am de la ea este foarte smecher si se bucura de un succes desavarsit oriunde pune aripile-i de fimo.

Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, aruncati un ochi pe Handmade treasures.


[Alina nu este mogul, tonomat sau alta chestie care ar putea stirbi stilul profund obiectiv al blogului meu, acest sanctuar al impartialitatii si neutralitatii. Eu o ridic in slavi pentru ca merita (si pentru ca fluturele meu verde e foarte smecher)]

2. Anime

ACG este primul fansub anime din Romania. Sau cel putin asa zice frati-miu, care l-a facut. Ma rog, nu pe el vreau sa-l laud. Fansuburile, pentru neinitiati, sunt echipele de fani care subtitreaza anime.
Ideea e ca saptamana trecuta (parca, stau prost cu notiunea timpului) am inceput traducerea (din engleza, nu va lasati pacaliti) la Detroit Metal City, anime pe care-l laudam cu pasiune aici.

In caz ca va plictisiti, va recomand sa vedeti primul episod in limba romana tradus de marita Ana (care este creditata pe generic ca Iulia, din motive obscure). Va avertizez insa ca subsemnata are limbajul unei fete batrane care preda la pension, astfel incat minunatul dirrrrrty language al personajelor a fost tradus cu 'puii mei" si "pana mea". I'm so not tru.

Luati:


3. Telenovele

Nu, nu m-a angajat niciun canal sud american sa joc vreo Maria Mercedes. Their loss.
Nu stiu exact de ce-ar fi asta un motiv de lauda, dar m-am uitat (in urma unui joc al destinului, probabil) la ultimele episoade din telenovela muy maravilliosa Fetele Marinarului . Prea milostivu-mi suflet ma impinge sa va impartasesc concluzia:

Tipa care era cuplata cu Baiatul Marinarului era de fapt si ea una din fetele Marinarului. Doar ca nu era sora cu Baiatul Marinarului, pentru ca Nevasta Marinarului il inselase pe Marinar in anii indepartati ai tineretii. Si Baiatul Marinarului era de fapt baiatul Dusmanului Marinarului. Doar ca noua fata a Marinarului+gagica Baiatului Marinarului nu stia ca nu e sora cu Baiatul Marinarului, pentru ca Nevasta Marinarului era o spurcaciune si nu le-a zis, asa ca noua fata a Marinarului s-a sinucis. [s-a pseudo-sinucis, pentru ca pun pariu ca invie in sezonul doi]. The end.

I'm so not tru.


     media: 3.00 din 2 voturi
Jun 22


Tata: Sa ma tii la curent cu licenta, fac cinste!
Eu: Mda, tin la curent., dar numai daca iau.
Tata: Si daca nu, se inchide blogul. Asta ma doare pe mine...
Eu: Mda, daca nu iau...adio, blog.
Tata: Ar fi o pierdere imensa pentru facultatea de jurnalism si pentru literatura romana. [nota lui whatever: inima pacatoasa de tata...]
Eu: Hai ca asta mi-a placut. Daca iau, pun conversatia asta pe blog.
Tata: Buna idee, asa o sa capat si eu o figura mai umana.

***
Care va sa zica, am luat licenta. Hotarasem ca, de-a fi sa pic, sa-mi ascund durerea si suferinta departe de plaiurile whateveriene. Ca sa nu ma fac de ras in fata prea-cinstitilor cititori.
Cine-a inventat licenta mare pacate cred ca si-a facut. Am patimit pentru examenul asta ca un criminal in masa. Nu tu nopti dormite ca lumea, nu tu viata, nu tu liniste sufleteasca . Nu vreau sa mai aud vreodata de imperativul categoric al lui Kant, de principiile morale ale lui Christians, de lead, de interviu, de portet, de presa sportiva, de efectele mass-media, de functiile mass media, de piata duala, de protejarea surselor, de protejarea victimelor, de libertatea de exprimare, de stereotipuri, de copii emo, de copii ucigasi, de teoria cultivarii, de reportajul radiofonic, de interviul radiofonic si de talk-show-ul radiofonic. Si de gripa porcina si de efectele publicitatii. Si de Manualul de jurnalism si de cainii de paza ai democratiei. Si de afacerea Watergate .

Vreau sa dorm si sa lenevesc, sa nu fac nimic si sa traiesc toata vara ca o somera fericita ce ma aflu. Sa scriu pe blog si sa lenevesc, asta e viata care-mi place. Mama zice ca seman cu greierele din fabule si din reclama la nu stiu ce banca: vesnic vesel si sarac. Si recunosc cu mandrie ca are dreptate.

Gugaleam azi orbeste si am dat de blogul unei studente de la aceeasi facultate ca mine care a luat la licenta de anul trecut 10 (zece) curat. Eu am luat cu mult, mult mai putin, poate umilitor de putin, dar simt parca aceeasi bucurie ca a ei. S-a terminat! Sunt libera! Ma simt ca ala din reclama la Pepsi de la Romana, care zice ca il face pe Newton de fiecare data. Ba nu, ma simt ca aia din echipa de fotbal a Africii de Sud care au mancat bataie de la Spania cu 2-0, dar care sarbatoreau la sfarsitul meciului o calificare izbutita prin jocul rezultatelor, cum frumos zice limbajul de lemn al jurnalistilor sportivi. [fratii mei se uita zilele astea la Cupa Confederatiilor .]

Vara asta o sa invat sa gatesc. O sa citesc cartile pe care le-am inceput si nu le-am terminat vreodata si o sa le incep pe cele pe care tot aman sa le deschid. O sa traduc pentru ACG cu pasiune si devotament. O sa dorm si o sa scriu pe blog :)
     media: 4.00 din 4 voturi
May 30
Andi imi reprosa acum cateva zile ca nu am suflat nicio vorba pe blog despre ziua absolvirii, a despartirii de facultate si de tinerete. Daca vreti sa cititi chestii siropoase, va recomand sa cititi pulitzerescul meu post Graduation Blues. Aici.

Pentru ca ceva mai bun n-am de spus, postul de fata va fi cam sec si va plange cu lacrimi amare trecerea ireversibila si eminesciana a timpului. Nu oricum, ci in poze facute prost. Norocosilor!


1. Scoala primara

In anul de gratie 1998, Ana a terminat magna cum laude scoala primara. Am luat coronita in toti cei patru ani, experienta pe care nu voi avea s-o mai repet vreodata. Viata de mic invatacel nu a fost insa pe deplin roz, pentru ca nu prea-mi faceam temele si scriam urat, motiv pentru care doamna invatatoare ma batea la palma. Da, am suferit, dar am luptat cu destinul neprielnic si sper ca peste ani cineva imi va dedica o pagina pe Wikipedia.

Inca mai stiu poezia pe care am recitat-o cu o covarsitoare emotie la sfarsitul clasei I, cand am reprezentat cu mandrie litera S:
"La steag, copile, ia aminte
In sarbatori cand il privesti,
E simbolul iubirii sfinte
Si al credintei stramosesti.
Am sapte ani si jumatate,
Dar cu creioane colorate,
Eu desenez al nostru steag."

Si acum, in exclusivitate, va prezentam medalia de absolvire a clasei a IV-a B, medalie aflata, din pacate, intr-o avansata stare de descompunere.



2. Gimnaziul

In generala nu prea eram tru. Ma uitam la telenovele si inca mai pot mormai in spaniola datorita lor. Ascultam, ca toate colegele mele, Andre (inca mai stiu versurile de la cateva nemuritoare slagare) si mergeam in fiecare an la olimpiada la romana. De fiecare data o dadeam in bara si plangeam de sarea camesa de pe mine, ca Smarandita popii.
Tot in generala voiam constant sa ma mut la alta clasa din cauza lui Florin D., pe care azi l-as numi bully si pe care atunci il numeam spurcaciune. Inca ma bucur ca am scapat de el. Desgraciado ce era el.
In schimb, imi placea de un corigent de la a VI-a pe care-l chema Dan Badea. Am impresia ca acum culege capsuni.



3. Liceul

De liceu chiar mi-e dor. Inca regret ca nu i-am zis niciodata dragalasului de Stoica de la 11 C ca imi place de el. Truly, madly, deeply.
Si mai mi-e dor de profa de mate :) Printre marile-mi izbanzi academice se numara un - - - 4 (trei de minus) la matematica prin a zecea.
In rest, ma uitam mult la snooker si frecam menta in Parcul Eroilor. Si mancam prajituri de la Tip Top si Piticot. Si voiam sa fac reclame sau sa ma fac jurnalist sportiv. Si odata l-am jucat pe Mutu intr-o sceneta la un optional de engleza si am luat 10 :)
In continuare mergeam la olimpiada la romana unde in continuare dadeam cu bata-n balta, dar nu mai dadeam apa la soareci.

[medalia asta parca e si mai prapadita decat aia din a patra...rusine sa-mi fie!]



4. Facultate, frate

Niciodata nu m-am simtit mai batrana ca acum. Desi mama imi tot zice ca daca dadeam la Medicina, abia eram la jumatatea facultatii. Sigur, medicina imi trebuia mie, parca nu-i de ajuns un singur Ciomu. In schimb, sunt sigura ca peste 50 ( maximum 60) de ani FJSC-ul se va numi Academia de Inalte Studii Jurnalistice Ana Iulia Whatever. Asta pentru ca voi lua cel putin un Pulitzer, nu pentru ca ma va ucide vreun glont ratacit prin Irak. Ca acolo nici ca pun piciorul.

     media: 5.00 din 6 voturi
May 24
Prolog: Acum cateva zile, unul dintre cei 5 cititori ai mei, fidelul Sergiu, comenta la postul cu Ighen Burtosul: "asa mai da...stilul tonic si vaporos care te-a consacrat. sa poata citi si un biet absolvent de agronomie care nu intelege (pt ca efectiv nu poate) cum e cu patinajul, romeo si julieta varianta opera, opereta, operutza sau uatever si mai ales desenele alea animate ciudate si asiatice cu adolescenti violenti si bionici despre care tot povestesti tu. " Sa vedem ce zici acum, Sergiu puiule! Ei da, al treilea post cu musicalul Romeo si Julieta intr-o luna. [primul e asta si al doilea asta. si ala de anul trecut asta]. Hell yeah!

***
In seara asta am fost iar la Opereta sa las fangirla din mine sa se dezlantuie . Numai ca de data asta am fost pe de-a moaca ca boieroaica, cu invitatie de la insusi Benvolio ( multumiri, multumiri). Asta e, sunt nascuta sub o zodie norocoasa. Si nu doar ca am avut locuri gigea si in fata, dar de data asta sonorizarea a mers struna, mult, mult mai bine ca data trecuta. Si astfel am putut deslusi si eu tot ce se canta pe acolo si am inteles si refrenul de la varianta noastra la Les rois du monde. Data trecuta m-am cam ofticat ca n-am inteles nimic, pentru ca asta e al mai cunoscut cantec din musical [aici il vedeti in franceza si aici la nenii unguri, cu care seamana foarte mult varianta noastra].

Ca si saptamana trecuta, tot Benvolio al lui George Calin mi s-a parut cel mai reusit personaj, am ras cu aceeasi pofta cu care am facut-o si data trecuta, iar piesa lui de dupa moartea Julietei mi-a emotionat din nou inima beteaga de fangirla ( si nu scriu asta ca sa ma dau bine pe langa binefacatorul meu ). Really now, he kicks ass!

In alta ordine de idei, acum am avut ocazia sa-l vad in pielea lui Romeo pe Mr. Jorge, cel mult laudatul. Si frate, m-ar trazni de sus daca n-as recunoaste ca le are baiatul. Si inca bine de tot, am fost impresionata. Mi s-a parut un Romeo mult mai bun decat pampalaul dragalas de la frantuzi.

Mostra Jorge (rabdare, mai intai da putin cu bla-bla-ul, abia apoi canta):




Mostra Pampalau Dragalas, aceeasi piesa (desi nu-i corect, ca secventa asta e cam singura in care-mi place de el):




Si Diana Nitu, care a jucat-o de data asta pe Julieta, mi-a placut destul de mult. Mi s-a parut mai putin sclifosita decat alte surate de-ale ei. Ziceam si data trecuta ca tata Presgurvic (nenea francez care a facut musicalul) trebuia sa-si intutuleze opera "Romeo, prietenii lui bunaciuni si sclifosita pentru care se omoara". Dar, sa fiu sincera, de fata asta mi-a placut destul de mult. Poate vine sfarsitul lumii.

[apropo, nu mai tin minte daca sesizasem si data trecuta, dar Mercutio si Benvolio se refera in timpul balului la Julieta cu termenul de...tah-da-dam...."bunaciune"...my ill mind loved that].

In spectacolul de aseara am avut si un nou Lord Capulet (Stefan Popov) si ha, mi-a placut mult mai mult. Desi mimica si gestica lui imi aduceau aminte de...tineti-va bine...Gigi Becali. Ma intreb ce-ar fi zis stimabilul domn Freud de legaturile pe care la face capsorul meu.

In postul trecut am uitat sa-l mentionez pe Tybalt. Mare greseala. Ernest Fazekas joaca foarte bine si, in plus, el a tradus versurile in romana si asta inseamna multe puncte in plus pentru domnia lui. Si chiar a facut treaba foarte buna. [Tybalt, Tybalt, in teapa te trag, din scena duelului cu Mercutio, e la fel de memorabia ca replica cu parastasul pe care am evocat-o data trecuta].

Ah, sa nu uit. Paris. Paris e un personaj cam sters si la tata Will si la tata Presgurvic, dar Matei Chioariu a reusit un personaj simpatic si mai ca imi parea rau ca soarta e cruda si cutitul lui Romeo il va trimite la loc cu verdeata.

Paranteza. Pe un forum de anime (adica desenele alea animate ciudate si asiatice cu adolescenti violenti si bionici despre care tot povestesc eu), fanii erau la un moment dat dezgustati ca intr-un episod in care murea o tanti, acesteia ii curgea prea putin sange. Da, prea putin. Ei bine, ii invit sa vina la R&J, curge la sange din venele Julietei de n-ai treaba...

Aproape am invatat toate versurile din varianta noastra din Aimer, pe care-o canta porumbeii la nunta (la noi e ceva cu inimi indragostite si picaturi de roua, dar suna bine :) ) si deja astept sa apara vreun DVD cu spectacolul sau macar un album cu piesele. Once a fangirl, always a fangirl!

Epilog: Draga Sergiu, du-te la musical, n-o sa regreti :) Ia si intereseaza-te pe site-ul lor, aici.

P.S. Asta a fost postul cu numarul 100 de pe blogusorul meu. Dragi cinci cititori, ramaneti aproape!
     media: 5.00 din 3 voturi
May 22
Ce am scris eu in titlu inseamna, conform google translate, dragoste norvegiana. In norvegiana. Si pun pariu ca 85% din cei 5 cititori ai mei au impresia ca o sa urmeze o oda apoteotica la adresa zambaretului de la Eurovision. Teapa!

Buuun. In familia lui Whatever se pregateste un ditamai evenimentul. Ceea ce este foarte frumos, inaltator si pe suflet mangaietor. Hiba e alta. Si anume ca o sa fie prin preajma multe tanti trecute de jumatatea vietii care vor tine mortis sa afle cum sta cu corazonul subsemnata, care "vai, cat a crescut!". Dupa cum sper ca va amintiti, corazonul meu apartine in momentul de fata lui Ighen Burtosul. Dar oricat de oarba ar fi dragostea care ne leaga, trebuie sa recunosc ca prea prezentabil nu e sarmanul baiat. Asa ca eu m-am gandit la o solutie inteleapta nevoie mare: cand o sa ma intrebe careva unde mi-e alesul inimii, o sa spun cu inocenta ca e plecat la studii haaaaat, tocmai in Norvegia. Am comunicat intregii familii solutia salvatoare si am fost incantata ca nimeni nu a pus la indoiala sanatatea mea mintala.

***
Azi, eu si fratele-meu-abonat-la blog ne-am intalnit cu o cunostinta feminina.

Tanti, cu politete, privindu-ma gales: Da' ce frumoasa s-a facut Ana!
Eu nu inteleg de ce foloseste persoana a treia si nici acel "s-a facut" care sugereaza o anterioara hidosenie.
Tanti, zambind malefic: Da' gagic ai?
Eu ma uit pe pereti.
Frate abonat la blog, ranjind: E in Norvegia.
Tanti: Aoleo! Acolo e frig!
Frate: Foarte frig!
Tanti: Pai si ce faci, te duci dupa el?
Eu, surprinsa:Pai... M-as duce eu, dar nu ma lasa frati-miu.
Tanti, serioasa: Vai de mine, pai de ce?
Frate, amuzat la culme: Pai ce sa caute acolo? Acolo e noapte tot timpul! Ce sa faca pe-acolo, sa doarma toata ziua!?
Tanti: Pai daca destinul ei e acolo, la balene...
Frate, meditativ: La balene...(dupa o pauza) Unde-i, in Oslo?
Eu, folosindu-mi cunostintele de la urmarit sporturi de iarna la tv: Nu...in Trondheim.
Frate, ranjind: Aa, in Trondheim...
Tanti, cu intelepciune: Pai tu nu stii care e destinul fetei. Cine stie ce aduce viata...Si pe urma tie o sa-ti reprojeze ca n-a fost fericita [eu intre timp dau din cap cu convingere] Lasa fata sa plece.
Frate, savurand clipa: N-o las! Cine stie de ce da pe-acolo!
Discutia continua in acelasi mod cateva minute. Isi face aparitia Nene, sotul lui Tanti.
Nene: Cine pleaca? Ana?!
Tanti: Da, in Norvegia!
Nene: Aaaaa....
Tanti: Si mama ce zice? Te lasa sa mergi?
Eu ma scarpin in cap si dau din umeri.
Frate, incurcat: Pai...Pai inca nu se pune problema de plecare. Vorbesc si ei pe net...
Tanti: Aaaaa, pe net!
Nene: Da' ce, vecinu' n-a lasat-o pe nevasta-sa din cauza lu' una de pe net?
Frate, ranjind: Cum asa?
Tanti: Pai asa bine, a lasat-o cu un copil, ca si-a gasit una pe net, din nu stiu ce oras...
[...]
Eu si fratele-abonat-la-blog, in drum spre casa.
Eu: Mama, ce tare, cum au pus botu', cat de tare sunt!
Frate: Pai ce-o sa te faci daca o sa creada toti?
Eu: Pai...Cand o sa ma satur, o sa le zic ca am aflat ca e insurat si ca i-am blestemat neamul si apoi i-am dat ignore.
***
Acum ma gandesc sa-i creez o identitate mai serioasa norvegianului visurilor mele. Pentru moment, il voi boteza Ole Peter Arnulf. Suficient de convingator, nu?
     media: 5.00 din 4 voturi
May 19
Povesteam eu aici acum un an despre musicalul frantuzesc Romeo si Julieta si despre cat de dragalas si minunat este blondinul de Benvolio. Luna trecuta povesteam aici despre varianta maghiara a spectacolului si despre cat de genial este Zoli care-l joaca pe Mercutio. Ei, acum, norocosii lu' mama, va voi povesti despre varianta romaneasca pe care am vazut-o sambata trecuta la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian".
Varianta noastra e coprodusa de baietii maghiari care s-au ocupat de specatcolul de pe plaiuri budapestiene. Asa ca abordarea, costumele, decorurile sunt identice. Primul act este plin de scene savuroase de comedie, iar actul al doilea este...ei bine...plin de morti si raniti, cum a vrut tata Will.
Sincer, aveam ceva emotii. Mi-era teama ca nenii nostri o s-o dea cu bata-n balta, ca n-or avea voce, ca n-or avea talent actoricesc, ca n-or avea bunaciuni care sa-i joace pe Benvolio si Mercutio ( ) si asa mai departe. Dar din fercire, spectacolul a fost mult peste asteptarile mele.

Benvolio a fost pentru mine revelatia serii. George Calin a reusit un personaj foarte viu si amuzant, dar foarte emotional pe ici pe colo, si anume in punctele estentiale.

Aveti aici scena in care Benvolio se da in ceasul mortii pentru ca nu stie cum sa-i zica lui Romeo ca i-a murit Julieta.



Foarte mult mi-a mai placut Parintele Lorenzo, jucat de Mihai Bisericanu care kicks ass, mi se pare mai bun decat omologii lui din Franta si Ungaria.
Asta e cantecul lui de dupa moartea porumbeilor. Din pacate nu am gasit varianta din spectacol, aici e la Atentie se canta:


Doica mi-a mai placut, foarte amuzanta Mercutio mi s-a parut putin rezervat, dar probabil imi place prea mult de Zoli Maghiarul si nu pot fi obiectiva.
Julieta mie nu-mi place in general. Eu tot zic in dreapta si stanga ca musicalul ar fi trebuit sa se numeasca "Romeo, prietenii lui bunaciuni si sclifosita pentru care se omoara". Simona Nae a noastra s-a descuracat onorabil, zic eu, desi are o voce cam stridenta pentru gusturile mele.
Romeo insa...oh da! Am fost cam dezamagita ca nu l-am nimerit pe mult laudatul Jorge, dar mi-a placut mult Mihai Mos. A fost un Romeo mai copilaros si oarecum inocent si mi-a placut. Era cat pe-aci sa dau apa la soareci cand si-a dat obstescul sfarsit.
Scena mortii lor a fost foarte impresionanta (Romeo se spanzura si Julieta isi taie venele) si a fost probabil una din cele mai bine jucate secvente.
Alta scena care mi-a placut mult a fost duelul dintre Mercutio si Tybalt, iar adaptarea versurilor m-a dat gata, in sensul cel mai bun. "Tybalt, Tybalt, iti fac parastas!" is a classic now .
Mi-a placut "De ajuns"- confruntarea celor doua mame si varianta noastra a "Les beaux, les laids" cu Benvolio, Mercutio si Doica.
Uitati aici scena in care Paris o peteste pe Julieta, scena castoriei (cu Jorge si Diana Nitu), surghiunirea lui Romeo si scena in care se hotaraste nunta Julietei cu Paris.
Sonorizarea a fost insa buclucasa. De multe ori nu reuseam sa disting cuvintele, iar la Les Rois du Monde (hitul musicalului, atat in Franta cat si in varianta maghiara) lui Mercutio nu-i mergea microfonul si totul s-a dus pe apa sambetei. Si scena mi s-a parut cam mica, dar dansatorii au facut minuni, iar decorul e impresionant.
Mama Whatever va recomanda sa mergeti sa vedeti specolul, nu veti regreta. Detalii pe site-ul operetei, adicatelea aici. Eu una sper sa mai gasesc bilete pentru luna asta.


     media: 4.50 din 4 voturi
May 6
Asa dragii mosului, din ciclul "Whatever in tarile calde", inaugurat cu Povestirile romane, va prezentam aventurile Anei si ale nobilei Dennda prin Viena si Budapesta.

Pentru ca mi s-a atras atentia ca posturile mele sunt ermetice din cauza ca m-am dezis de piramida inversata, am luat inteleapta hotarare de-a-ncepe cu lucrurile cele mai importante.
In primul si-n primul rand, m-am intalnit cu Simi. Fara apozitii explicative pentru ca e The Simi. Bine, bineeeee, daca ma amenintati ca-mi virusati blogusorul, fie. E prietena mea austriaca cu care ma scrisoresc si e-mailuiesc de prin liceu. Nu e minunat ca ne-am vazut dupa o jumatate de deceniu? Ba da, credeti-ma.

Stirea numarul 2. Ana has a new boyfriend!!!! Yes, she does. Minunat si budapestian, pufos de mai mare dragul. Vi-l prezentam in exclusivitate pe domnul Ighen Burtosul:

Acum ca stiti ce era mai important, sa-i dam drumul.

1. Whatever cea saraca

N-am sa va spun care a fost bugetul meu pentru aceasta escapada, ca nu vreau sa ajungeti prin spitale din cauza unei crize de ras isteric excesiv. Cum, cand lumea e in criza, a risipi ganditi ca pot? Nem, fireste ca nem. Asa ca pranzul nostru budapestian a constat in una bucata gulas la conserva, 4 bucati chifle, una bucata sticla apa minerala si 20 bucati linguri de plastic. Acoperis ne era cerul senin, iar parcul cel verde- masa. Nenii unguri care treceau aruncau o privire catre noi, una catre conserva si una catre Fal-fal si murmurau limpede: "Ghereide ighen ciocolom nem tudom nem chel Zoli Hottie teshieg servus ionopod pinguinum Marko Bella". Zau de nu.



2. L-am vazut!!!

Inima mea fangirleasca e in continuare coplesita de o stare ametitoare de beatitudine. Cuvintele sunt de prisos, priviti:



Cum adica "Ce-i, cucoana, cu poza asta?". Cum adica "E o masina rosie, ei si?". Cum adica "E o banca, ei si?". Breeeee fratilor!!! E o reclama cu Morgi. The Morgi. Cu Koffler si un cap de Gregor Numeimbarligat. Manca-i-ar mama de bunaciuni austriece care sar cu schiurile.

3. Snitele si strudele

Ca sa nu credeti ca tot ce-am mancat eu in expeditia-mi austro-ungara a fost gulas la conserva asezonat cu rabdari prajite, va marturisesc ca un procent semnificativ din modestul meu buget a fost cheltuit pe papa austriaca.
Snitelul vienez e bun de sa-ti bati copiii. Si scump de sa-ti bati copiii, dar asta e alta problema. Si gigantic. Atat de gigantic, incat nu cred ca voi mai avea nevoie de hrana in urmatoarele patru saptamani.


Strudelul era pentru mine o chestie cu foietaj si mere pe care o mancam in fiecare saptamana pe vremea cand aveam serviciu. Nem, tata, nem. Strudelul e o chestie traditionala austriaca. [si ce daca toata lumea stia si eu sunt inculta? nici voi nu stiti cine-i Dolha Atilla, asa ca pssssst!]. Strudelul nu este, din fericire, la fel de scump ca snitelul, dar este la randul lui foarte bun. Cand o sa ma fac mare o sa ma fac degustatoare de strudele. Si o sa traiesc fericita pana la adanci batraneti.


4. The one and only...

V-ati gandi vreodata cum ar fi sa fiti singurii care pot face un anumit lucru? De exemplu...sa faceti cu cvintuplu axel, if you know what I mean. Cred ca tre sa fie tare misto.
O cucuoana care-si face veacul in Budapesta are astfel un puternic motiv de mandrie: este singura cersetoare din capitala Ungariei. Sau poate ceilalti erau in vacanta la pasaj in Universiate, ca noi doar pe dumneaei am vazut-o. Infofolita de i se vedea doar nasul, cu un rucsac in spinare si cocosata de sa-ti franga inima, tanti aparea ca o fantoma peste tot. La podurile de peste Dunare, la catedrala...[si probabil si-n alte parti, dar nu mai tin minte]. Judecand dupa maini, cred ca era mult mai tanara decat voia sa para. Si de fiecare data cand trecea cineva pe langa ea, cum bine observa Dennda, se punea pe o tuse de sa-i plangi de mila.

5. Bine ati venit in...poftim?

Trenul alearga sprinten pe sinele lui zdravane. Ana e pe trei sferturi adormita si asteapta sa ajunga pe taramuri vieneze si s-o hugheze pe Simi. Linistea din compartiment e intrerupta de sonerii enervante si regulate: companiile de telefonie se-nghesuie sa-si intampine clientii pe meleaguri austriece. Prapaditul telefonas al Anei vibreaza obraznic. Ana-si simte ochii umeziti de lacrimi de emotie. "Vai, sunt in Aust...ha?" Citeste si nu-i vine sa creada: "Bun venit in Slovacia! Tariful de roaming (...)". Ana ridica din umeri si se culca la loc.

6. Sociologia jurnalistilor, varianta de vacanta

In tren. In gara. Pe trepte la Sfantul Stefan din Budapesta. Peste tot am fost insotita de nenorocita de bibliografie pentru examenul care ma astepta acasa. Mai aruncam o privire catre Dunare, mai citeam despre rutinizare. Mai trageam o poza, mai citeam o fraza despre trasaturile profesiei. Bine, nici chiar asa, dar tot am patimit.


7. Altele:
- mi-am uitat acasa incarcatorul si am ramas rupta de lume.
- nenea care ne-a cazat la hostel stia despre cainii vagabonzi din Bucuresti.
- mi-am uitat legitimatia de transport acasa si daca n-as fi beneficiat de ajutorul divin ar fi trebuit sa-mi platesc biletul la pret intreg; so not pretty.
- pe drumul de dus, zguduita din toate incheieturile de domnul tren , am visat un cutremur apocaliptic care, culmea, imi placea la nebunie.
-am zarit in Budapesta locul unde se joaca Romeo es Julia.
-leii din statuile din Viena sunt cei mai dubiosi lei din istorie: parca privesc in gol apatic si soptesc infiorator "Nu am cheeeef azi, nu am cheeeef azi...Iar pe tine, pe tine, pe tine te urasc"
-Budapesta si Viena sunt pline doldora de romani; suntem PESTE TOT
     media: 5.00 din 6 voturi
Apr 27
Saptamana trecuta a trecut aproape neobservat ultimul curs din viata mea de studenta. Un curs plicticos, la o materie plicticoasa care nu-mi mareste nici cat negru sub unghie sansele de a lua un Pulitzeras. [No bine, ca un copil responsabil ce ma aflu, am de gand sa urmez cu elan si aplomb si cursurile unui minunat masterat, dar niet, nu va fi acelasi lucru.]

"In alta ordine de idei,azi m-am inscris la Facultate.Cu F mare,ca asta-i importanta.Le-am zambit frumusel viitorilor colegi,le-am sarutat-mainile(la figurat :) )secretarelor,am urcat cateva mai multe etaje pe jos,am cercetat statile..."Uite,aici cobori ca e mai aproape.Si de dincolo te urci.Ca e mai aproape"..

Asa scriam eu cu entuziasm si patetism pe de-nimeni-cititul meu blog de peYahoo 360. Era toamna lui 2006 si unica mea dorinta era sa intru la Jurnalism si astfel sa devin un fel de Hunter S. Thompson . Sau Phil Yates. Sau macar CTP. Ba nu, sa fiu mai tare ca ei toti, iubita si temuta de toata lumea, de la Patapievici la Simona Sensual si de la Moartea din Carpati la Mircea Geoana.
Acum, la absolvirea FJSCului, bag mana-n foc si para ca nici Simona Sensual si nici Moartea din Carpati n-au auzit de marea Whatever si izabanzile-i jurnalistice.

O sa-mi fie dor de studentie, de vesnicile intarzieri de la cursuri, de calatoriile matinale cu 139 in compania Iuliei, de ritualul trasului la xerox, de ziarele gratuite citite in ore, de fornetti, de mancatul la cantina cu Alina si Larisa. De proful care ne facea tantalai si chiar de temele facute mereu nocturn. De asezarile strategice de la examene, de refrashurile disperate pe site-ul facultatii in asteptarea unei note nenorocite. De Anca si de discutiile atat de inaltatoare despre snooker, sprancenele lui Ronnie si freza lui Selby. De controlorii de pe 336, de cele trei etaje epuizant de urcat de la Universitate, de balbaiala din timpul prezentarii vreunui proiect. De salariul meu mic dar potrivit pentru un student. De discutiile cu Oana despre d'alde Ion (cine stie cunoaste). De eterna scuza "Sunt o biata studenta in lumea asta rea si falsa, mai am timp sa ajung la urechile Mortii din Carpati."

Inca sper sa ajung la The Guardian si sa iau un Pulitzer. Sa fac reportaje care sa faca barbatii sa planga si femeile sa intre in politica. Sa dezvalui vreun nou scandal Watergate si sa-i iau un interviu lui Plushenko. Sa nu ma critice nici macar Mircea Badea. Sa se faca un film despre cariera mea jurnalistica si sa ma joace a mai in voga si mai de-Oscar-vrednica actrita
hollywodiana.

***
Cand eram eu in liceu si stiam tot ce misca in lumea snookerului, Ding Junhui era copilul minune al sportului astuia. Un chinez adolescent printre o mare de britanici, mereu serios si parca aterizat de pe alta planeta, Ding juca strasnic si promitea lucruri marete (pe care partial le-a si confirmat).
Zilele astea sunt in plina desfasurare mondialele de snooker. Si n-am vazut nici macar un meci, n-am mai cautat obsesiv rezultate, n-am mai ascultat comentariile inaltatoare ale lui Sandi Bontea si Marius Ancuta. In schimb, l-am zarit pe Ding Junhui. Copilul minune mi s-a parut obosit si imbatranit. Si m-am speriat la gandul propriei mele batraneti.
     media: 5.00 din 1 vot

Mai vrei? Mai am...

Beautiful singles in your area. Meet them now!