Jun 22
Nu ma cunosti, dar abia te-am asteptat. Te iubesc.



Comments are off
     media: 0.00 din 0 voturi
Dec 15


Din ciclul "It's not me, it's them".
Mama, privind cu intelepciune ecranul televizorului: Mare mizerie si in presa asta...
Eu dau din cap ca un om mare.
Mama: Stii care ar fi fost sansa ta? Sa stii o meserie adevarata...Puteai fii coafeza, de exemplu.
Eu ma uit chioras.
Mama: Ti-am zis, daca vrei presa, singura solutie ar fi sa te angajezi in presa religioasa sau militara. Ce frumos ar fi! "Astazi, unitatea nu-stiu-care a sarbatorit implinirea a x ani colonelului Nustiucareanu".

[Castiga tu Pulitzerul cu asa ceva, mama draga.]

FML.

Oricum, mai am destule optiuni profesionale:

- aburitor pluta
- ajutor maistru filator
- arzator produse de sticla
- automatist pentru supraveghere si intretinere cazane
- declarant vamal
- emailator prin imersiune
- masinist pentru utilaje specifice la extractie si executie tuneluri.
- gauritor filetator
- ghemuitor
- hipnotizator
- observator far maritim si statie semnal de ceata
- rotar caretas
- specialist proprietate intelectuala

Sau, preferata mea, innodator fire matase naturala. Deci da, viitorul suna bine.

(Sursa foto)
     media: 5.00 din 2 voturi
Oct 22
Cine n-are alta treaba pe lume decat sa caute "Ana"pe ilustrul motor de cautare bing o va gasi la locul 9 din 55.000.000 pe subsemnata cu al ei pulitzeresc blog. Treaba serioasa, verificabila la sursa.
Insa pe langa fapul ca-mi daruieste o inimaginabila beatitudine, aceasta realitate ma obliga sa ma transform intr-un veritabil ambasador al anelor de pretutindeni. Vocea mea suava trebuie sa vorbeasca de atrocitatile la care am fost supuse de-a lungul timpului.

Sa vedem, de exemplu, pozitia la adresa Anelor a domnului Ioan Slavici, domn respectabil de altfel, desi profund plictisitor.

" Ana se cutremură în tot trupul, apoi se îndreptă, se dete un pas înapoi şi grăi înecată:
— Nu vreau să mor, Ghiţă! Nu vreau să mor! urmă ea tare, şi se aruncă în genunchi la picioarele lui. Fă ce vrei cu mine, dar nu mă omorî.
Ghiţă îşi dete trupul înapoi, se plecă, îi apucă cu amândouă mâinile capul şi privi dus în faţa ei.
— Nu-ţi fie frică, îi zise el înduioşat; tu ştii că-mi eşti dragă ca lumina ochilor! N-am să te chinuiesc: am să te omor cum mi-aş omorî copilul meu când ar trebui să-l scap de chinurile călăului, ca să-ţi dai sufletul pe nesimţite.
— Dar de ce să mă omori? zise ea agăţându-se de braţele lui. Ce-am păcătuit eu?
— Nu ştiu! răspunse el. " (Moara cu noroc)

Domnul Slavici cel mult plictisitorul o discrimineaza pe biata Ana intr-un mod vadit si total condamnabil.

In primul rand, sarmana e omorata de barbatu-su pentru ca l-a inselat cu Lica Samadaul. Cu un porcar, care va sa zica. Un porcar, of all people! Malefic, plin de bani si mafiot, ce-i drept, dar tot porcar ramane. Putea foarte bine sa-l insele cu vornicul satului sau cu invatatorul. Sau cu Voda Cuza , sa stie femeia ca a meritat. Dar nu, sigur ca nu, a aranjat-o domnul Slavici!

In plus, Ghita, jigodia care o trimite in lumea celor drepti, e bolnav psihic. Si asta sterge orice farama de eroism din moartea Anei. Ce-i zice smintitul? "Nu te speria, floricica mea, o sa te omor cu blandete!" Un asemenea personaj ar fi trebuit trimis la Balaceanca in capitolul 1, nu lasat sa zburde dupa bunu-i plac prin literatura.

Daca pe amarata o chema, sa zicem, Isaura, cu buna seama ca macar ar fi avut parte de o moarte demna. Nu doar ca nu s-ar fi aruncat la picioarele lui barbatu-su, dar i-ar fi si aruncat niste vorbe de duh care i-ar fi pus in lumina evidenta superioritate spirituala. De exemplu: "Omoara-ma, nichiperchea! Fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii, numai infidelii cunosc tragediile ei!"

Tot bolnav psihic e si mesterul Manole din balada populara "Monastirea Argesului", care gaseste de cuvinta sa o zideasca pe nefericita lui nevasta, numita, desigur, Ana, intr-o manastire. Vom recunoaste acelasi discurs delirant ca al lui Ghita:
"Stai, mindruta mea,
Nu te sparia,
Ca vrem sa glumim
Si sa te zidim!"

Sa glumim, ha? Ana din nou e prezentata ca un personaj inferior, a carei naivitate e sinonima cu prostia. Ce face ea?
" Ana se-ncredea
Si vesel ridea."

Daca o chema Isaura, cu siguranta s-ar fi prins imediat de problemele psihice ale asa-zisului artist si i-ar fi zis suav ceva de genul "Baby, did you forget to take your meds?" si ar fi plecat pe unde a venit, vie si nevatamata.
Domnul Lucian Blaga, pentru care am un deosebit respect, si-a dat seama de marsavia cu care sunt tratate Anele si cand a adaptat balada intr-o piesa de teatru i-a schimbat numele personajului in Mira. Multumim, vedeti ca se poate?

Liviu Rebreanu , pe de alta parte, dispretuia si el Anele, dupa cum prea bine se vede in "Ion". Si acum voi cita e-referate.ro, veritabila oaza a cunoasterii supreme: "Dintre eroinele propuse de romanul interbelic, fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin, Ana, fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice."
Care e cuvantul cheie aici? Bineinteles "predestinata". Daca o chema Isaura s-ar fi maritat cu un achiever si ar fi trait fericita pana la adanci batraneti.
Unde mai pui ca, ne invata aceeasi sursa, "din punct de vedre fizic, Ana este insignifianta; pentru Ion ea este o fata "slabuta" si "uritica". Macar Ana porcarului si Ana zidita erau frumoase, Rebreanu e si mai lipsit de scrupule. Ana de aici este "firava si lipsita de personalitate", cum ne zice oaza, si sfarseste glorios, spanzurata in grajd, sub privirile miloase ale unei vaci. Ce sa spun, multumesc frumos.
Si cand nu mor, Anele din literatura sunt tot condamnate la dispreul colectiv. In Enigma Otiliei, de pilda, apare un personaj total nesemnificativ descris astfel: "Fata cu rasul convulsiv avea nari largi, o usoara mustata, pulpe groase". Cum o chema? Desigur ca Ana. Si amarata ajunge sa se marite cu...ghiciti...un bolnav psihic.

Ma gandesc serios sa fac o petitie online prin care sa cer o lege care sa interzica asemenea umiliri publice ale Anelor. Tineti minte, doar impreuna vom invinge!
     media: 5.00 din 7 voturi
Sep 15
Motto: Şi-agăţând vioara-n grindă
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-ncepu „să o destindă”.
Şi-a bătut-o zdravăn, vere! (Marin Sorescu)

Dragii mei,
In aceasta perioada atat de apasatoare, de-sperante-rapitoare si de-greieri-ucigatoare, va prezint in exclusivitate si din dragoste cateva sfaturi pentru supravietuire. Fiti puternici si nu lasati capitalismul furnicilor sa va ucida!

1.Misiunea furnicilor a fost, inca de pe vremea lui La Fontaine, sa faca una cu pamantul stima de sine a onorabililor greieri. Doar noi avem puterea sa schimbam aceasta nedreapta situatie, acest insecticid al sufletelor noastre. NU uitati: asa cum vioara prea-cinstitului nostru inaintas a fost pe nedrept asociata cu lenea si decesul cauzat de inanitie, asa si noi suntem victimele unei societati pline de prejudecati, de ura si de furnici. RETINETI, frecatul mentei pe Facebook ESTE un talent. Frecatul mentei pe Myspace ESTE un talent. Frecatul mentei pe mess ESTE un talent. Frecatul mentei pe blog este un semn de desavarsita indemanare in ale greieritului si merita intreaga admiratie a autorilor de fabule.

2. NU uitati, nu este vina dumneavoastra ca sunteti condamnat la lipsa de activitate. Este vina societatii capitaliste, controlate de furnici, in care traim. Din pacate, lumea de astazi este axata doar pe aspectul material al existentei si este incapabila sa inteleaga aspiratiile dumneavoastra. Cum ziceau domnii de la BUG Mafia despre lumea furnicilor, Suntem normali avem doar nevoi speciale!/Acoperite de sume proportionale(...)/Fara mishto!.

3. Tineti minte, munca este o notiune subiectiva. Indeletnicirile enumerate la punctul 1, precum si vizionarea de anime-uri si datul din plisc pe tema unor sporturi mai mult sau mai putin obscure reprezinta activitati respectabile. Furnicile care va vor acuza de lene nu vor intelege niciodata efortul depus de dumneavoastra. Ignorati-le.

4. Nu va pierdeti nadejdea! Surse bine informate vorbesc deja de o reasezare a pietii muncii. Va veni si vremea noastra, in care vom avea drepturi egale ca ale furnicilor! Atunci intreaga lume va vedea adevaratul nostru potential si ne va cinsti!

5. Niciodata sa nu va fie rusine ca sunteti greiere. E ca si cum v-ati lepada patria si mama. Fiti mandru, sunteti unul dintre cei alesi.




     media: 5.00 din 5 voturi
Jul 24

Mai ziceam eu si cu alte ocazii ca blogul meu este o oaza a intelepciunii. Noi dovezi, vorbe de duh din experienta cotidiana a vrednicei Ana:

***
Mama, in timp ce trecem din autobuz pe langa Palatul Cotroceni :
-Uite, daca erai si tu copil cu capul pe umeri si voiai mai mult de la viata, in cativa ani aici ajungeai. Dar nu, ti-a trebuit jurnalism, sa umbli brambura.


***
In timpul finalei de la Wimbledon:
Eu, cvasi-isterica: Hai, Federer! Hai, puiule! Hai, baiatule, hai!
Grasutu: Ia mai lasa-l incolo. Sa mai si piarda. Ma enerveaza. Prea seamana cu Stolojan.
Eu: ?
Grasutu: Pai tu nu vezi ca plange pe unde-apuca?

[Desigur ca dragul nostru Grasutu cam incurca personajele din politica. Si eu as incurca personajele din Tanar si nelinistit , nu-l condamn. De asemenea, fiind baiat, nu-si da seama ca plansul lui Federer e damn sexy. It really is.]

***
Un copil de clasa a III-a abia cunoscut se da la mine. Cred. E amabil (ma rog, cat de amabil poate fi un copil de clasa a III-a) si vrea suspect de mult sa vorbeasca cu mine.

Terta parte:Tu cati ani crezi ca are Ana?
Copil, dupa ce ma studiaza atent si reflecteaza ca un om mare: Doispe.(da, 12)
Terta parte si cu mine ne prapadim de ras.
Eu: Mai incearca!
Copil, uluit: 16?!

***
Undeva departe, in fata unei case de creatie a scriitorilor.
Mama: Si mai vin scriitori aici?
Copil local, ferm: Nuuuu. Mai vin asa, turisti, dar scriitori deloc.
Mama: Pai de unde stii ca nu sunt scriitori?
Copil local: Pai toata ziua se plimba, in veci nu scriu!
Copil local nr. 2, serios: Nu ca Eminescu...

***In acelasi loc indepartat.
Alt copil local: Eu nu credeam ca o sa ma pot intelege cu voi.
Eu: De ce?
Alt copil local: Pai nu credeam ca in Bucuresti se vorbeste romaneste.
Eu: da' ce credeai ca se vorbeste?
Clipe de suspans.
Alt copil local, triumfator: Spanioleste!

     media: 5.00 din 4 voturi
Apr 21
Anul trecut am scris un post apoteotic si pulitzeresc, dar total subapreciat, despre un musical francez la fel de apoteotic, pe numele dumisale Romeo et Juliette, de la haine a l'amour. Uite aciea.
Ei bine, avem noutati. Dar cum ma dezic ca de lepra de piramida inversata, aveti rabdare, ca mai intai va povesteste mama altele.

Buuun. Musicalul asta are si o varianta maghiara, care e super-mega apreciat la ei acolo. Adica, asta am inteles eu din comentariile de pe youtube. Varianta asta pastreaza melodiile, dar difera strasnic la costume si chiar la construirea personajelor. De exemplu, va povesteam eu ca Benvolio cel francez e superadorable, huggable si marriable. Uite de aia e in top 10 friends pe Myspace-ul meu. Benvolio maghiar e naspa, nu face nimic altceva decat sa topaie si s-o pupe pe mama lui Romeo. Unde mai pui ca are niste tepi in cap de mai mare dragul. So not pretty.
In schimb, au un Mercutio maghiarii astia de...uiuiui. Pentru ca, sa va zic un secret, Mercutio e singurul personaj interesant din tragedia shakesperiana.Si Zoli asta ungur care-l joaca pe Mercutio e genial. Uite de aia i-am dat add pe Myspace.

Aici e scena duelului.
Incepem cu varianta franceza, cu Tybalt latino lover si Romeo hottie dar pampalau. Si Benvolio blond si minunat care se baga in seama.



Si acum ungurii. Vedeti ca in primul minut e multa vorbaraie si aveti si trecerea la cele vesnice a lui Mercutio. Tybalt maghiar, pe de alta parte, imi aminteste de un tip cu care joaca frati-miu snooker online, pe care-l cheama Xulescu Suflet Trist.



Les beaux, les laids, o scena in care Mercutio si Benvolio isi bateau joc de doica, e printre preferatele mele...



...Dar frate, la maghiari e mult mai buna. Vedeti ca iar vorbesc mult in primul minut.




Les rois du monde din varianta mama a fost hitul musicalului si a ajuns numarul unu in topurile din Franta si Belgia. Luati si admirati bunaciunea de Benvolio:



Si la fratii unguri Lehetsz kiraly, varianta sora, a avut ditamai succesul. Or avea baietii astia niste miscari mai penibile, dar e aproape un Mercutio-one-man-show, asa ca merita:



Desi nu ma plateste nimeni ca sa fac asta, ajungem la noutatile de care vorbeam. Pe 30 aprilie la Teatrul de Opereta va avea loc premiera variantei romanesti a musicalului, co-regizata or something de baiatul care a regizat varianta maghiara. Pentru ca nici nu stiti ce pierdeti...

Mai multe aici.
     media: 5.00 din 1 vot
Jun 23
I.
S-a mai dus o sesiune. Inca nu stiu toate rezultatele, dar, taras-taras, am supravietuit. Desi mi s-a intarit convingerea ca sunt un fel de D.
D., a carei identitate, dupa cum vedeti, o protejez, este un fel de colega de grupa. Adica, ar fi putut sa fie daca ar fi venit la vreo ora in asti doi ani. Ideea e ca banuiesc ca la fel de debusolata din punct de vedere scolar se simte si ea.
Apogeul si varful varfurilor acestei sesiuni a fost un examem a carui identitate de asemenea o voi proteja.
Dupa ce la primele parti, care contineau niste fascinante grile, am dat-o in bara cu maiestrie, a venit il capi di tutti capi, partea de sinteza.
Bun. Nu stiu daca sunteti voi, milioane de cititori, fani ai postului Jetix dar ma gandesc ca ati auzit, macar din greseala, de Copiii de la 402. Si nu radeti pe sub mustata, ca nu ma mai uit nici eu asa des la desene animate .
Ei bine, in Copiii de la 402 astia e un personaj pe care-l cheama Jesse. Un copchil total dezinteresat de scoala, teme si teste. Intr-un episod de-a dreptul drepturilor memorabil, Jesse al nostru trebuia sa dea lucrare la biologie. Un exercitiu cerea prezentarea or whatever partilor unei flori. Raspuns de adevarat idol pentru mine a fost partea de sus, partea de mijloc; alta partea de sus, cealalta parte de mijloc si asa mai departe, cale lunga sa-i ajunga.



Eh, sinteza mea a fost foarte asemanatoare. Cred ca trebuie sa ma rog pentru un patru. Cine stie cunoaste.

II.
Ma gandeam sa scriu un post cvasi siropos in care sa ma plang cu pasiune despre modul in care nelegiutele mele defecte (pleonasm, i guess) se intorc asupra-mi (non-sensm, i guess) si bla bla bla. Dar, am renuntat, gandindu-ma ca, din cauza stilului meu de a scrie, ar cadea oricum in derizoriu.
Pentru ca, si Jack Spintecatorul daca ar fi avut blog ar fi parut un nene vag simpatic.
De exemplu:
"Ei, dragii mosului, astazi, 1800 nu-stiu-cat, am sfeclit-o rau. Bine, voi acum stiti ca Jack al vostru e baiat bun si aproape angelic, dar...Daca printre domniile voaste se afla vreun stomabil politist, il rog sa se faca ca ploua.
Asa deci. Azi am omorat (mama, ce freaky suna) neste tanti. (...)"

Dupa cum stiati deja, Whatever a voastra are o minte bolnava/
     media: 4.50 din 6 voturi
May 9
Ce-mi place mie cand pun titluri din astea stereotipice si siropoase. Dar e singura chestie care cred ca se potriveste cu ce am eu de scris.
Acum cateva zile cotrobaiam prin casa cautand teste la geografie pentru domnul Grasutu care are niste teze unice de dat si mi-am gasit lucrarile din clasa a XII-a. M-am amuzat sa citesc cu cat patos scriam eu despre Catalin si Catalina, Ela si Gheorghidiu, cucerirea independentei, Carpatii Occidentali, eposul gintii latine si liberul arbitru al lui Nietzsche. M-am mirat sa vad ce ditamai silitoarea eram pe atunci.
Azi, cand mergeam la serviciu, am vazut niste copii de a 12-a care se plimbau tantosi imbracati in robe si cu sepcalii din alea pe cap. Imi amintesc ca eu pe a mea mi-am pus-o cu fata in spate si spatele in fata, asa cum parcheaza masina ala de facea neste chestii pe patul si muzica lui Smiley.
Ieri Tommy a revenit la viata. Prin transplant. I-am inlocuit unitatea centrala neinsufletita cu cea care pana nu demult era la fel de neinsufletita, care a apartinut lui Faranume, calcul meu din liceu. E un sentiment tare ciudat si ma simt ca si cum m-as fi intors nitelus in timp. Mi-am regasit pozele de la majorat si pezele de la alte majoarate si pozele de la bal si cele de la ultimul clopotel. Si muzica pe care o ascultam pe-atunci cu Brian McFadden si Switchfoot pusi la loc de cinste, multe melodii supra-mega siropoase de absolvire si alte chestii siropoase pe care le ascultam cvasi non-stop.
Am descoperit si un folder de vis plin de filmulete cu programe de patinaj. Dintre care pe cele mai multe le aveam de la Sweety[don't you dare to laugh!!!], prietena mea de pe verzituri (aka forumul lui Paul Hunter) care mi le trimisese prin posta cand am facut 18 ani. Nu va puteti inchipui cat m-am putut bucurat cand le-am primit! Abia asteptam sa ajung acasa ca sa ma uit la Sex Bomb-ul lui Plushenko.
Am gasit si destule documente intitulate Jurnalism. Eu si una din Roxane (in liceu am avut trei prietene pe care le chema Roxana ) faceam subiectele orientative din foarte celebra brosura de admitere si ne citeam reciproc marile capodopere. De fapt, la vremea aia, sa ajung la facultatea asta mi se parea asa, un fel de conditie sine qua non pentru...oh well, pentru orice.
Am gasit si un folder infricosator care se numea Bacalaureat, plin de subiecte din anii precedani si cerinte de genul Quel est l’apport, selon vous, de la famille dans la construction de la personnalité des adolescents. Mama, ce emotii am avut eu la proba de franceza, mai ales ca am pornit nu cu stangul, ci cu mama tuturor stangilor. Am tras biletul numarul 16 pe care l-am citit cu mandrie 60. Uof.Am gasit si primele episoade de anime vazute de cand ma cred otaka si primele incercari de bagare in seama ale ACG.
Si varianta scanata a lui The breaks came my way, cartea lui Joe Davis, legenda snookerului preistoric.
Si bineinteles ca mi-am gasit si atestatul cu aceasta minunata poza pusa la loc de cinste(sar'na, Hero!).


Zice cine ce-o zice, those were the times!

     media: 5.00 din 1 vot
Feb 6
Eu sunt ala. Nu, nu pentru ca am scapat de sesiunea asta cu o sigura restanta, desi ceva legatura tot are.

***In noaptea de duminica spre luni n-am dormit deloc. Cu un cvasi-elan studentesc, am invatat/am incercat sa invat/m-am prefacut ca invat pentru ultimul examen. Si la un moment dat, printre termeni intortocheati si nume de filosofi, am gasit ceva tare interesant. In caz ca nu stiati, dragii mosului, Kant spunea ca oamenii fericiti sunt cei care nu-si fac datoria. And then it hit me. Chiar sunt fericita.

Am sorbit cu patos cuvintele lui nenea Imanuel si l-am privit cu drag pe Tommy (aka calculatorul ^^). Doua pagini de Wikipedia ma asteptau, cu bratele (sau ce-or avea ele) deschise, sa revin la ele. Una cu John Stuart Mill si Utilitarismul lui si una cu Andi Kofler, saritorul cu schiurile.
Langa Wikipedii, Youtube-uri. Am vazut in noaptea aia cateva AMV-uri cu Great Teacher Onizuka(din care vazusem, doar in ziua precedenta, vreo 23 de episoade...foarte tare anime-ul^^), programe de patinaj cu duiumul si ceva sarituri de-ale lui Morgi. Am ajuns si la un filmulet in care Morgi was hugging Kofler (stiti voi, pretenarul lui Mill) dupa ce acesta cazuse la o saritura si pierduse locul intai. Cateva minute bune dupa asta am fost in starea „Awwww, ain't that sweeeeeeeeeet?“ Yes, i'm a hopeless fangirl @_@.
Apoi am asculat Un giorno per noi al lui Josh Goban de zeci de ori. Si for some reason mi-a parut rau ca nu stiu sa cant la vioara. Partea proasta cu melodia asta e ca imi face pofta de patinaj. De programul lui Lambiel, like duh. Si cum sa inveti in asa conditii? Plus ca nea Goban mai ca mai mi-a si stors cateva lacrimi. Halal fericire!
Pe la 4 dimineata parcursesem toata materia si aproape invatasem cum se spune An nou fericit in poloneza (dupa ce am vazut un filmulet pe Youtube in care niste saritori cu schiurile se chinuiau sa le ureze asta fanilor din Polonia). Mai ca invatasem si replicile francezului care comenta programul lui Lambiel: „Je ne sais pas si la perfection existe en matiere de patinage mais c'est vraiment extraordinaire“...Sau asa ceva.
Stiam pe la ora aia si ca Mill a spus ca „Mai bine om nefericit, decat porc fericit. Mai bine Socrate nefericit, decat un prost fericit“. Dar fericirea mea, vreau eu sa cred, e superioara, asa cum ii placea lui. Nu?
Pe la 4 jumate m-am apucat sa fac cvasi-curat in bucatarie. Ultimul strop de sentiment de datorie a rabufnit. Si cum Aristotel, in teoriile lui despre masura, sustinea ca intre doua extreme se afla virtutea, m-am simtit pentru prima data (cred) un om virtuos. Dar si fericit. Multumesc, Kant-sama! Fie ca nimeni sa nu-si faca focul vreodat cu Critica ratiunii pure!
Mai tarziu la examen a fost bine. Am aflat insa ca as fi putut dormi noaptea aia....


Un giorno per noi( Romeo si Julieta ), Stepane Lambiel. Sau una dintre cele mai super-extra-tari chestii the world has ever seen:


Morgi&Kofler:


Great Teacher Onizuka, Just lose it:
     media: 5.00 din 4 voturi
Jan 22
Sashiburi ne! Adicatelea, long time no see.
De cand n-am mai scris eu, a venit zapada. S-a si topit. Dar eu am ramas la fel de lenesa ca intotdeauna. Some things never change.
La asta ma gandeam eu ieri in tramvai, in timp ca un nene urla ca e un hotisor de mobile printre noi. Da, unele lucruri nu se schimba niciodata.
Sa luam spre exemplu ziua de vineri. Ce s-a imtamplat vineri? Nimic deosebit. Doar ca m-am pricopsit cu o restanta. Nu orice fel de restanta. Prima mea restanta. Toate bune si frumoase, doar ca...ghiciti ce-a facut draga voastra Whatever dupa asa? O da, o da, a plans. Nu mai plansesem pentru o nota de la un patru (sau 5?) la mate, in liceu. Deci, da, some things chiar ca never change. But some do. Cum ar fi...motivele plansului. Daca in a 11-a plangeam de fraiera, acum plangeam de ciuda. Si chiar de dezamagire. Dar asta-i alta poveste.
Azi incepe patinajul. Si-l astept( ;) )cu aceeasi nerabdare ca intoteauna. Ca pe Mos Nicolae. Vreau sa vad costumul lui Lambiel, si zambetul lui Lambiel, si programul francezilor de la dans si sariturile semi-germanilor de la perechi, si sa-l huidui pe Joubert si sa vad gala laureatilor. Si sa ma uit pe youtube dupa aia de zeci de ori la programele care ma vor transforma din om serios in fangirla isterica. Can't wait. Trec prin asta in fiecare an, de cand eram in primara. Uneori fara Lambiel si de cele mai multe ori fara youtube, dar mereu cu lacrimi pentru ratarile favoritilor si urari de dulce pentru ailalti. Pentru ca, nu-i asa, unele lucruri nu se schimba niciodata.
Anul trecut pe vremea asta, traiam prima sesiune ca un student model. Teancuri de xeroxuri si markere, fise si foite si multe emotii. Anul asta, chiar daca sunt departe de faza de nepasare, parca-parca m-as multumi si c-un cincisor. Parca mi se pare suficient sa citesc odata in graba pseudo bibliografia (aka tutoratele procurate mai degraba ilicit de la cei de la ID). Si parca simt ca unde e o restanta mai incap si ele(sa bat in lemn, totusi).{ma rog, daca sa-ti petreci nopti intregi facand proiecte si almost learning inseamna interes scazut... :)) )
Cand mi-am facut blog, in februarie, as fi scris in el de 15 ori pe zi. Uneori, cand mergeam pe strada si vedeam ceva interesant, imi formulam in gand o insemnare, pe care de multe ori nu aveam s-o postez vreodata. Astazi scriu postarea asta de la work, oarecum presata de un material pe care trebe sa-l predau joi.
Cat am asteptat primul meu tag! Mutata pe Ablog de pe tristul 360, unde nu cunosteam mai pe nimeni, deci no way to get tagged, sa fii taguit mi se parea un semn de inalta consideratie, valoare et alli. Iulya m-a taguit ieri si, desi sigur ca o sa onorez, ma mai fac nitel ca ploua.
Duminica s-a incheiat finala Mastersului la snooker. A castigat Mark Selby, tip cu un talent cert si oarecum carismatic si frezat. Cat despre mine, Marius Ancuta si altii ca noi insa, tinerelul cu trofeul triunghiular in maini nu a facut decat sa ne aminteasca de alt tinerel talentat, frezat si carismatic. Unele lucruri se schimba mult prea repede.

Masters 2004 :




Master 2008:

     media: 5.00 din 3 voturi

Mai vrei? Mai am...

Beautiful singles in your area. Meet them now!